Horia Constantinescu, demis de la șefia Protecției Consumatorului
Domnia lui Horia Constantinescu la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a luat sfârșit. După patru luni de la numirea în funcția de președinte, acesta a fost demis. Deocamdată, nu s-a stabilit cine îi va lua locul.
Decizia premierului Ludovic Orban privind eliberarea din funcţie a lui Horia Constantinescu a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
Până la numirea unui nou preşedinte, atribuţiile sale vor fi preluate de către secretarul general Mihaela Irina Ionescu. Acesta a fost numit în 8 august, de fostul prim-ministru Viorica Dăncilă, în locul lui Marius Pârvu.
Constantinescu s-a remarcat prin sancţiuni severe în urma controalelor desfăşurate la unităţi de alimentaţie publică de pe Litoral.
Horia Constatinescu a amendat restaurante și magazine celebre
Astfel, au fost unităţi care au fost închise timp de câteva luni şi amendate cu zeci de mii de lei după ce comisarii de la Protecţia Consumatorilor au găsit multe nereguli, printre care alimente expirate sau mizerie în spaţiile de gătit sau de depozitare a produselor alimentare.
De asemenea, controalele coordonate de Horia Constantinescu la Constanţa au vizat şi locuri de joacă din oraș, hypermarket-urile sau unităţi de cazare. El a fost acuzat de hotelierii de la mare că prin acţiunile sale face un deserviciu turismului.
Și în București a băgat spaima în comercianți. Horia Constantinescu a închis celebrele restaurante ”La Cocoșatu” și ”La Gil”, a sancționat celebrele lanțuri de fast-food KFC, McDonald's și a amendat pentru nereguli mai multe magazine din rețelele Carrefour, Auchan, Selgros, Metro și Kaufland.
Citește și: