Hoţ prins în flagrant de politişti după ce a spart o maşină, în Capitală

4 noiembrie 2016 16:36   Național
Ultima actualizare:

Doi poliţişti aflaţi în timpul liber au surprins un tânăr în timp ce sustrăgea mai multe bunuri dintr-o maşină parcată în zona Bd. Dimitrie Pompeiu, din Sectorul 2. Când încerca să dispară cu “prada”, infractorul a dat nas în nas cu oamenii legii.

Totul s-a întâmplat joi seară, în jurul orei 19.20, potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Rutieră Ilfov erau în timpul liber când au observat un tânăr care a spart geamul unei maşini parcate în Sectorul 2. Acesta a sustras din autoturism un telefon mobil şi a încercat să fugă.

Poliţiştii au reuşit să-l imobilizeze şi l-au dus la Secţia 6 de Poliţie, unde a fost audiat mai multe ore. Pentru că este minor, tânărul de 15 ani va fi cercetat în libertate.

Oamenii legii îi sfătuiesc pe șoferi să nu lase bunuri la vedere și să se asigure că mașina este parcată într-un loc vizibil și este dotată cu sistem de alarmă.

Mai multe