Hotelcon. Primul sistem național unde-ți poți rezerva vacanța în România

8 martie 2021 16:57   Național
Ultima actualizare:

Primul sistem național unde-ți poți rezerva vacanța în România se numește Hotelcon. Aici, găsești oferta a peste 400 de hoteluri, pensiuni și vile.

Hotelcon a fost implementat gratuit, în iulie 2020, fiind primul sistem național de rezervări, new.hotelcon.travel, în parteneriat cu Olympia Europe.

În Hotelcon apar peste 400 de hoteluri din România

Sistemul funcționează precum celebrul Booking, unde-ți poți face rezervare la cazare în diverse locații. Până la ora actuală, în Hotelocn au fost integrate peste 400 de hoteluri din toată țara, astfel că în plină pandemie, prin el au fost făcute peste 2.700 de rezervări, de peste 330.000 de euro.

Cele mai căutate orașe și stațiuni au fost Sibiu, București, Brașov, Timișoara, Cluj, Mamaia, Constanța, Iași, Băile Felix și Poiana Brașov.

„Știm că segmentul de incoming a avut mult de suferit în anul 2020, din cauza pandemiei, însă suntem optimiști că acesta își va reveni frumos anul acesta, iar numărul turiștilor străini care vizitează România va crește și datorită produsului românesc expus în sistemul Hotelcon. Acesta reprezintă un liant care facilitează accesul la produsele hoteliere. Toate unitățile integrate în sistemul nostru sunt acreditate și oferim suport în limba română (poze urcate în sistem, poze reale, plăți cu cardul sau transferuri bancare cu plata garantată)”, a precizat managerul Hotelcon, Gabriela Florea.

Conferința Hotelcon pentru promovarea României 

Mâine, 9 martie, va avea loc Conferința Națională ”România este țara mea și merită promovată”, unde sunt invitate toate hotelurile care doresc să intre în Hotelocn. Accesul la conferință este gratuit, pe bază de înregistrare, la link-ul Registration (gotowebinar.com) – (https://register.gotowebinar.com/register/3397224161903048460).

Citește și: 

Târgul de Turism 2021. Agențiile au scos pe piață oferte de nerefuzat: 5 zile la mare de la 270 de lei

Litoralul românesc 2021. Câți români și-au cumpărat vacanța estivală la Marea Neagră și cât costă pachetul la all inclusive

Mai multe