Hoţii le-au vandalizat maşinile scoase la vânzare!

18 martie 2013 17:53   Național
Ultima actualizare:

Ghinion pentru proprietarii care şi-au adus, weekendul trecut, maşinile în târgul auto din Arad. În loc să primească bani pe autoturismele pe care intenţionau să le vândă, vor trebui acum să investească în acestea.

Hoţii le-au furat jantele, oglinzile şi le-au spart geamurile maşinilor. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar cei care au avut de suferit au fost proprietarii care şi-au lăsat maşinile, pe timpul nopţii, în parcarea târgului. Proprietarii sunt revoltaţi şi spun că paznicul de la poartă ar fi mână-n mână cu hoţii.

„I-a lăsat să intre cu maşina, că nu aveau cum să care atâtea jante cu mâna, şi nici să spargă geamurile fără să se audă", a spus unul dintre vânzători. Reprezentanţii târgului spun că paznicul de la poartă nu poate asigura paza pentru tot perimetrul.

Aceştia atenţionează prin intermediul unui panou aflat la intrarea în târg că paza nu e asigurată. Oamenii spun că nu e prima dată când s-au trezit cu diferite componente furate, dar că poliţia nu a luat nici o măsură.

Mai multe