Hoţul speriat a trimis prada înapoi!

6 octombrie 2016 20:22   Național
Ultima actualizare:

Culmea hoţiei, în Prahova. Florian Pipoş, un tânăr de 37 de ani, a dau un tun de 100.000 de euro, dar s-a speriat şi a înapoiat o parte din “pradă”.

Prahoveanul a furat bijuterii din casa unei vecine, culmea, soră a unei foste iubite. Individul se pare că a acţionat la pont. “Din cercetări, a reieşit că, în noaptea dintre 17-18 august, persoana bănuită ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din comuna Berceni, de unde ar fi sustras o casetă cu bijuterii. Prejudiciul cauzat se ridică la 100.000 de euro”, a declarat Marian Popescu, purtător de cuvânt IJP Prahova. Potrivit unor surse judiciare, de la început individul a fost introdus în cercul de suspecţi. La scurt timp, a fugit din ţară, în Spania, de unde, din nu se ştie ce motive, i-a trimis victimei mai bine de jumătate de bijuterii înapoi. Gestul avea însă să-l dea de gol având în vedere că pe colet s-ar fi găsit amprentele sale. Ieri dimineaţă, poliţiştii i-au percheziţionat locuinţa, iar el a fost adus la audieri, fiind cercetat pentru furt calificat. 

Mai multe