I-a cerut unui chirurg german 1,5 milioane de euro ca să nu dacă publice poze compromiţătoare cu el. Ce pedeapsă a primit românul
Un tânăr român, student la Medicină, a fost condamnat la închisoare în Germania, fiindcă a şantajat un celebru chirurg din Dusseldorf. Complicele său în acest caz a fost chiar iubita sa, tot româncă, care lucrează ca escortă. Cei doi i-au cerut medicului specializat în chirurgie plastică nu mai puţin de 1,5 milioane de euro, ca să nu facă publice fotografii compromiţătoare ale acestuia.
Un reputat chirurg din Dusseldorf (Germania) a devenit recent victima unui şantaj sexual. O tânără de 29 de ani şi iubitul ei, ambii din România, i-au cerut medicului suma de 1,5 milioane de euro. Ei l-au ameninţat pe doctorul german că vor face publice fotografii în care acesta apare în timpul unor acte sexuale cu alte femei.
Potrivit cotidianului Bild, românca de 29 de ani, care lucrează ca escortă, a copiat în secret fotografiile compromiţătoare de pe telefonul mobil al chirurgului, în timpul unei consultaţii medicale. În fotografiile respective, medicul apare făcând sex cu alte femei.
La scurt timp după vizita româncei la cabinet, chirurgul a primit un mesaj de pe un număr de telefon mobil necunoscut: “Vrem 1,5 milioane de euro sau fotografiile în care apăreţi vor fi făcute publice”. Ca să arate că nu glumesc şi că trebuie luaţi în serios, cei doi români au trimis câteva dintre imaginile compromiţătoare către spitalul unde lucrează doctorul. Ei au acoperit însă faţa şi abdomenul doctorului, pentru a nu putea fi recunoscut de colegii de la unitatea medicală.
Timp de patru săptămâni, medicul, expert în chirurgia sânilor, a fost supus unei presiuni constante de către cei doi români.
În cele din urmă, neamţul a cedat şi a fost de acord să le plătească 220.000 de euro. Chirurgul a fost instruit să lase banii într-o piaţă din Dusseldorf şi să plece.
La scurt timp după ce germanul s-a conformat, poliţiştii l-au arestat pe Vlad R., românul de 24 de ani implicat în acest caz, venit să ridice banii. Partenera sa a reuşit deocamdată să scape din plasa întinsă de poliţişti.
Vlad R. este student la Medicină şi a fost prezentat deja în faţa instanţei de judecată, sub acuzaţia de şantaj. Avocatul său a încercat să-i impresioneze pe judecători cu pledoaria sa. El a subliniat că tânărul este o victimă, fiind convins de iubita lui să comită fapta de şantaj.
“Este foarte afectat. Provine dintr-o familie respectabilă din România, vrea să devină medic şi, ca atare, să facă mult bine. Femeia l-a convins să ia parte la acest şantaj. El nu vrea s-o mai vadă niciodată”, a susţinut avocatul în instanţă. Mai mult, Vlad R. i-a prezentat scuze chirurgului şantajat şi a menţionat că regretă profund faptele.
Magistraţii germani au dat dovadă de clemenţă în acest caz, astfel că studentul la Medicină a fost condamnat, la finalul procesului, la 18 luni de închisoare cu suspendare.