I-a cumpărat lui «Vrăbi» bijuterii din banii spitalului
E greu de crezut ce se întâmpla până de curând la Spitalul „Nicolae Malaxa” din Capitală. Managerul Florin Secureanu, demis marți (29 noiembrie) de primar, folosea banii spitalului după bunul său plac. El i-a cumpărat iubitei bijuterii de zeci de mii de lei din banii bolnavilor, iar în acte apărea că a curăţat instrumentele de la Ginecologie.
De ani buni, medicul Florin Secureanu, manager al Spitalului „Malaxa”, băga mâna până la umăr în banii care ar fi trebuit cheltuiţi pentru spital, în timp ce bolnavii erau puşi să-şi cumpere medicamentele şi să-şi plătească analizele.
O anchetă a tolo.ro a scos la iveală lucruri greu de imaginat, pe care Secureanu obişnuia să le facă în mod constant. Ieri, a fost demis de primarul Capitalei, Gabriela Firea, iar DNA a intrat pe fir, doi procurori prezentându-se, la prima oră, la spital.
Pe scurt, Secureanu scotea bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive, emise de către o firmă din Iaşi, care este dizolvată din 2015 şi se numeşte RYS Force Company SRL. Astfel, deconta inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie, potrivit tolo.ro. Mai mult, Spitalul “Malaxa” a plătit 9.000 de euro unei firme de bijuterii (Yarouse Jewelery), sub pretextul că aceasta va curăţa instrumentarul de la Secţia Ginecologie, prin aceste contracte fictive Secureanu (52 de ani) plătind, de fapt, bijuteriile pentru iubita sa, Eugenia Chiriac (24 de ani), alintată „Vrăbi”. De asemenea, tot spitalul a plătit 20.000 de lei pentru data roaming-ul folosit de iubita managerului în concediul din această vară în Croaţia, mai scrie tolo.ro.
Lascăr şi Macovei, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu
Şi la Spitalul Floreasca sunt probleme! Procurorii DNA au dispus, ieri, efectuarea urmăririi penale faţă de Radu Macovei, fost manager al unităţii, Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică, precum şi faţă de doi şefi ai biroului de achiziţii al spitalului şi doi reprezentanţi ai societăţii Gemedica pentru abuz în serviciu şi spălare de bani.
Acuzaţiile vizează achiziţionarea de echipamente medicale supraevaluate în valoare de peste 18 milioane de lei, prejudiciul adus spitalului fiind evaluat la peste 6 milioane de lei. Tot ieri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că „trebuie să avem un alt tip de mangeri în spitalele de stat şi în cele private. Problemele pe care le întâmpinăm noi şi care sunt publice se referă mai ales la spitalele de stat, iar exemplul de la «Malaxa» este emblematic. Ce facem noi este să trimitem Corpul de control pentru a investiga problemele semnalate”.