I-a dat a doua oară viaţă fiicei sale
Operaţie riscantă, ieri, efectuată de medicii clujeni. Aceştia au făcut un transplant de rinichi de la mamă la copil. Intervenţia a reuşit, iar mama şi-a salvat astfel fetiţa de numai 6 anişori, de la moarte.
Maria are 6 ani, dar arată de 4, din cauza problemelor de sănătate.
În urmă cu jumătate de an, medicii din Ialomiţa i-au spus Simonei Bălan (28 de ani) că fetiţa ei are diverse alergii în gât, iar apoi în nas.
Le-a tratat. Apoi, când era la Constanţa, la bunicii fetiţei, a dus-o de urgenţă la spital, iar doctorii au depistat că Maria are apă la plămâni şi inima mărită.
I-au dat medicamente, însă acestea i-au blocat rinichii. Dacă Simona nu venea la Cluj să facă transplantul, fetiţa ar mai fi trăit doar un an.
Operaţia a durat patru ore. Medicul a luat circa 35% din unul dintre rinichii mamei şi l-a pus la copil.
Şansele de reuşită se anunţau de circa 60% pentru că vasele de sânge ale mamei sunt de 10 ori mai mari decât ale copilului.
A fost o operaţie dificilă. Prin situaţia Mariei a mai trecut însă, în urmă cu cinci ani, un băieţel care atunci avea 2 ani şi 8 luni.
A fost primul transplant de rinichi făcut vreodată în ţara noastră.
„Parcă azi e mai greu să fac această operaţie pentru că copilul e mult mai fragil", a spus prof. dr.Mihai Lucan, de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, cel care a efectuat operaţia.
Simona s-a întâlnit cu băieţelul căruia medicul i-a făcut transplantul renal în 2007.
L-a văzut că este bine, sănătos şi a avut încredere ca medicul Lucan să facă intervenţia. Acum, atât ea cât şi fetiţa ei se simt bine.
Prof. dr.Mihai Lucan Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj:
"Acest gen de operaţie se face la noi în ţară, doar la Cluj.
E foarte dificilă pentru copil, dar şi pentru mine. Şansele de reuşită sunt forţate!"