I-a pus la mână două degete de la picior
Un caz unic a fost rezolvat, săptămâna trecută, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. Este pentru prima oară când unui bătrân i se transplantează degete de la picior la mână. Este vorba de un bărbat de 70 de ani, căruia medicii i-au redat mâna.
Până acum, specialiştii în chirurugie plastică şi reparatorie de la Iaşi au transplantat degete la persoane tinere, de până în 50 de ani, cazul bătrânului de 70 de ani fiind o premieră, tocmai datorită vârstei înaintate.
Operaţia s-a desfăşurat pe 17 noiembrie, iar acum pacientul se simte foarte bine. „Avem toate semnele de revascularizare a degetelor. Ele au prins viaţă pe mână, sunt colorate şi trăiesc bine”, a precizat prof. Teodor Stamate, şeful Clinicii de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă de la „Sf. Spiridon”.
Bărbatul a ajuns în clinica ieşeană în urmă cu mai bine de două luni. Atunci, în urma unui accident petrecut în timp ce lucra, a suferit o strivire a degetelor lungi de la mâna dreaptă. Plăgile erau atât de severe, încât medicii nu i-au putut reconstrui degetele, ci i-au făcut un bont, potrivit adevarul.ro. Din cauză că mâna afectată era dreapta, pacientul fiind dreptaci, i-a rugat pe medici să-i facă un transplant de degete de la picior la mână. „I-am analizat cazul şi am constatat că anatomo-clinic am fi putut să-i redăm această posibilitate. Singurul dezavantaj era vârsta lui. Atunci am făcut analize pe toate aparatele şi sistemele şi am fost impresionaţi să vedem că vârsta lui biologică era a unui tânăr”, a mai subliniat prof. Stamate.
În 2003, după analizarea celor 15 cazuri pe care medicii le rezolvaseră până atunci, s-a observat că 14 dintre pacienţi şi-au reluat complet activităţile de zi cu zi, fiind integraţi inclusiv pe piaţa muncii. După un timp de la operaţie, pacienţii puteau să scrie, puteau să apuce sau să tragă cu forţă de un material. Al 15-lea pacient a fost revăzut după 11 ani de la operaţie de profesorul Teodor Stamate şi atunci putea să-şi folosească mâna pentru orice.
Click! spune
Clinica ieşeană are o experienţă de peste 30 de cazuri de transplantări de degete de la picior la mână. Pacienţii care au avut nevoie de o astfel de intervenţie şi-au pierdut degetele de la mână în accidente de muncă, cele mai întâlnite cazuri fiind în industria lemnului.