I-a tăiat gâtul că nu i-a dat vişine soţiei gravide
O femeie însăcinată care a poftit la câteva vişine a declanşat un scandal ce era să se transforme într-o adevărată tragedie. Pentru că vecinul din curte nu a lăsat-o să ia fructele din pom, concubinul ei a sărit la bătaie şi l-a tăiat pe acesta cu sabia la gât.
Certurile se ţineau lanţ în curtea de pe strada Cuza Vodă, din centrul Bucureştiului, unde locuiesc trei familii. Ion, în vârstă de 31 de ani, era tot timpul nemulţumit de ceva. Nu exista zi în care să nu se certe cu cineva, ori cu vecinii, ori cu cei din familie.
"Pic de respect nu are pentru cei din jurul lui. Dă muzica la maxim tot timpul, se ia de noi din orice. Este foarte agresiv. Tot timpul ameninţă: vă spintec, vă tai, vă omor! În urmă cu an a sărit să mă bată cu o scândură", ne-a spus Vica Trifan, verişoară cu victima. Ceea ce s-a petrecut duminică seară confirmă firea agresivă a bărbatului.
Din acest copac a vrut soţia agresorului să culeagă nişte vişine
Pentru că femeia care urmează să-i dăruiască un copil nu reuşise să-şi ia câteva vişine din pomul aflat în curtea comună cu alte două familii, Ion a sărit la bătaie. Supărat că vecinul nu a lăsat-o pe femeie să-şi facă pofta, a vrut să se răzbune.
A ieşit din casă cu o bâtă şi o sabie şi, în timp ce l-a lovit cu picioarele în piept pe Viorel (39 de ani), l-a şi tăiat la gât cu sabia. Această variantă nu este susţinută de rudele agresorului, care spun că totul s-a petrecut foarte repede şi că ambii protagonişti erau băuţi.
"Nu a vrut să-l taie pe Viorel. El a dat din mâini şi din picioare, iar sabia l-a atins, din greşeală, pe vecin. Nici prin cap nu i-a trecut să-i taie gâtul, el nu a bătut pe nimeni în viaţa lui, doar gura era de el", ne-a spus Carmen, sora agresorului.
Norocul victimei a fost că locuieşte la câţiva metri de un centru medical, iar specialiştii de aici i-au acordat primul ajutor, până la sosirea ambulanţei. Bărbatul rănit a fost dus la Spitalul "Bagdasar Arseni" în stare gravă, iar medicii de aici l-au băgat imediat în sala de operaţie.
Acum se află în stare stabilă. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă de omor şi urmează să fie dus în faţa procurorilor, cu propunere de arestare preventivă.
"Anul trecut, a sărit să mă bată cu o scândură".Vica Trifan, verişoara victimei