Ia te uită ce mai vrajă! Pe zăpadă, ca pe plajă

11 martie 2018 17:37   Național
Ultima actualizare:

A venit în sfârşit primăvara, însă iubitorii sporturilor de iarnă nu se dau duşi de pe pârtii. Cei mai nonconformişti au aruncat costumul cât colo şi au pornit la vale în pantaloni scurţi şi în costume de baie.

În weekend a fost cald în toată ţara. Soarele a strălucit întreaga zi, iar în Capitală s-au înregistrat la amiază 20 de grade. Şi în alte zone a fost primăvară în toată regula. Unii au profitat şi au ieşit la o plimbare în parc, alţii au ales să petreacă sfârşitul de săptămână la munte, pe pârtie. Şi aici a fost soare, însă gradele din termometre nu au sărit de 11 grade. Dar cum au făcut mişcare toată ziua, evident că s-au încălzit, iar cei mai curajoşi au renunţat la haine.

Pe pârtiile din Păltiniş fetele au schiat în costum de baie, iar la Poiana Braşov un domn a rămas doar în pantaloni scurţi. “Am vrut să profităm de ultima zăpadă. Dacă temperaturile vor fi la fel de ridicate, sigur se va topi şi ne va fi dor de ea până la anul”, ne-a spus Cristian, care a ales pentru distracţie pârtia din Azuga.

Turiştii veniţi la schi pe domeniul Şureanu au avut o surpriză de proporţii. Sâmbătă, la coada formată la telescaun, s-au trezit cu preşedintele Klaus Iohannis, pregătit să ia pârtia cu asalt. Îmbrăcat cu echipament negru cu roşu, Klaus Iohannis a stat de vorbă cu ceilalţi schiori, până i-a venit rândul. ”Companie selectă la schi. Hello, Mr. Iohannis! S-a aşezat, evident, la coadă. Şi schiază foarte, foarte bine!”, a scris cel care a postat pe Facebook imaginile cu şeful statului.

Din păcate, meteorologii nu au veşti prea bune pentru zilele următoare. Va fi cald, însă de astăzi vor începe ploile în mai toată ţara şi aşa va fi până la sfârşitul săptămânii. Sunt anunţate chiar furtuni violente. Temperaturile maxime vor fi între 14 şi 18 grade, iar cele minime între 4 şi 9 grade.

Mai multe