Iar ne scumpiţi carnea de porc? De Sărbători, am putea avea o surpriză neplăcută

1 noiembrie 2012 17:35   Național
Ultima actualizare:

Producătorii ne ameninţă iar cu creşteri de preţuri. În cel mult două luni, adică exact de Sărbători, carnea de porc şi mezelurile  vor fi cu cel puţin 10 -15% mai scumpe.

Asta după ce în ultimele luni a fost o majorare permanentă a preţurilor.

De pildă, parizerul, "mâncarea săracului", a ajuns la peste 14 lei/kg în luna octombrie, de la 10 lei/kg, cât era în august. Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), a declarat că majorările sunt ca urmare a creşterilor de preţ la energie, gaze şi combustibili.

"Noi vom încerca să mărim preţul cu 10%. Nu vrem, dar ne obligă situaţia, dacă materia primă este mai scumpă şi se anunţă în fiecare săptămână scumpiri. Noi vom face tot ce se poate ca să rămânem în viaţă şi să ne putem vedea şi la anul", a declarat acesta, citat de Mediafax.

Mai multe