Iată insula deținuților care trăiesc în libertate! Există în România

4 octombrie 2016 13:06   Național
Ultima actualizare:

Au furat, au dat în cap, au violat sau au luat o viață. Nu contează gravitatea faptelor. Cine are norocul să ajungă în închisoarea de pe insula Tătaru poate spune că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior. Acolo nu există gratii, condamnații se întrețin singuri și învață o meserie.

Proiectul a fost unul de succes în Norvegia, astfel că a fost implementat și la noi în țară. În apropiere de localitatea Chilia Vechem din Delta Dunării, pe insula înconjurată de canale, nuferi și păsări exotice, 90 de deținuți, cei mai mulți aflați în ultimii ani de pedeapsă, au construit locuințe din lemn, chirpici şi stuf, care servesc drept ateliere, și-au făcut cuptor de pâine și chiar panouri solare.

Au construit până și bărci și împletesc coșuri pe care le vând. Gardienii sunt și ei prezenți, însă, sunt îmbrăcați în civil ca să nu-i streseze pe pușcăriași.

Condamnații nu stau acolo permanent, ci seara sunt duși cu bacul înapoi la Chilia Veche – secţia exterioară a Penitenciarului Tulcea.

„Ar fi bine dacă am putea să stăm aici tot timpul. Una e să stai 16 inşi în celulă şi alta e să fii aici, să poţi să ieşi la soare, să mai vezi şi tu o pasăre, un şarpe de apă…“,  spune, pentru adevarul.ro, un condamnat pentru furt cu tâlhărie.

În viitor acest lucru va fi posibil, pentru că autoritățile au de gând să-i mute acolo.

Criminali, violatori, hoți stau aici

Nu contează gravitatea pedepsei, la Grindul Tătaru vin oameni încarceraţi pentru omor şi viol, dar şi pentru ultraj sau furt de combustibil. Toţi învaţă de la zero regulile construcţiilor sau diverse meşteşuguri şi speră să-şi găsească mai uşor de muncă atunci când vor fi liberi.

Dar la fel de important este faptul că stau opt ore în aer liber.

”Oamenii vin aici ca să se vindece”

„O închisoare obişnuită produce daune fiinţei umane. Eu văd acest nou model de închisoare ca pe un loc în care oamenii vin să se vindece. Iar când pleacă de aici, nu pleacă cu sentimentul de inferioritate, ci pot sta drepţi, se pot uita în ochii tăi şi pot spune sunt la fel de important ca tine, sunt la fel de om ca tine. De aici vine rata mică de recidivă“, a declarat, pentru adevarul.ro, Arne Kvernvik Nilsen, directorul închisorii norvegiene Bastoy, aflată pe o insulă, unde deținuții conviețuiesc asemenea unei comunități dintr-un sat.

A costat 580.320 de euro

Prima închisoare de minimă securitate din România a fost gândită după modelul celei din Norvegia și a costat până acum 580.320 de euro.

Banii au venit 85% din Fondurile Norvegiene şi 15% din contribuţia statului român. Proiectul a luat naştere în 2014.

Mai multe