Iată programul de Ziua Marinei, de pe litoral!

15 august 2017 7:12   Național
Ultima actualizare:

Sărbătoarea Maicii Domnului este și sărbătoarea Marinei, așa că, marți, pe litoral, vor avea loc o sumedenie de festivități. La acestea va asista și președintele Klaus Iohannis, dar vor lua parte și ministrul Apărării, oficiali militari și autorități central și locale. Iată care va fi programul acestei zile!

Festivităţile încep la ora 9.55, cu intonarea Imnului Naţional, în timp ce pe catargul de pe faleză va fi ridicat cel mai mare drapel de la malul Mării Negre, iar la bordul navelor militarii vor arbora pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz, potrivit news.ro.

Momentul va fi urmat de salutul solemn al celor 21 de salve de tun, ce se vor auzi din Portul Tomis.

Vor urma alocuţiuni ale oficialilor prezenţi, după care, de la ora 10.20, va fi oficiat serviciul religios, concomitent cu depunerea de ancore de flori pe mare.

Un sfert de oră mai târziu, Zeul Neptun va sosi din larg, în timp ce navele vor pune în funcţiune mijloacele de semnalizare acustică, iar pe digul din Portul Tomis va avea loc un spectacol de efecte pirotehnice.

Exerciţiul va începe la ora 10.50 şi va fi deschis de elicopterul Puma Naval şi de cei cinci paraşutişti militari lansaţi de la înălţime, care vor purta drapelele României, NATO şi UE.

Momentul de început al spectacolului va cuprinde parada remorcherelor multifuncţionale Voinicul, Vânjosul şi Vârtosul, urmată de salturile efectuate de scafandrii de la Forţe Speciale din două elicoptere Puma Naval şi două ambarcaţiuni rapide.

Vor urma şase avioane de vânătoare, ce vor trece pe deasupra dispozitivului de nave şi vor executa atac cu bombe. Printre acestea, pentru prima dată la manifestările de Ziua Marinei, se vor număra şi două avioane Typhoon.

De la ora 11.20, se va derula exerciţiul de căutare şi atac submarin inamic, rolurile principale fiind deţinute de un avion de cercetare P8 Posseidon al SUA şi un elicopter Puma Naval, iar cel din urmă va identifica un submarin şi va lansa o geamandură reactivă hidroacustică. Momentul include şi lansarea unei torpile împotriva submarinului de la bordul unei corvete, iar explozia va fi marcată de o salbă de bombe reactive.

După zece minute, este programat un exerciţiu de respingere a desantului maritim, care va include zece bărci de asalt ale infanteriei marine, ce se vor deplasa dinspre larg spre faleză şi vor executa atacul, aeronave F16 şi elicoptere Puma Naval, ce vor simula atacul grupării navelor fluviale, dar şi un monitor şi o vedetă blindată, ce vor respinge atacul aviaţiei inamice şi asaltul.

La ora 11.40, navele Gărzii de Coastă vor desfăşura un exerciţiu de combatere a imigraţiei ilegale pe mare, iar începând cu ora 11.50  Fregata ”Regele Ferdinand” se va deplasa de la sud spre nord, iar elicopterul Puma Naval se va apropia şi va apunta la pupa fregatei, după care binomul fregată-elicopter va defila prin faţa tribunei.

La ora 12.00, va avea loc salutul cu trei elicoptere Puma Naval, simultan cu defilarea navelor şi salutul final. În această secvenţă vor mai fi implicate o corvetă, o navă purtătoare de rachete, un dragor maritim, un monitor fluvial, o vedetă blindată fluvială, un remorcher multifuncţional şi câte o navă de la Garda de Coastă, ISU şi ARSVOM.

După defilarea navelor, dintr-o ambarcaţiune rapidă se vor lansa la apă patru scafandri de luptă, care vor fi recuperaţi de un elicopter Puma Naval prin procedeul RIG-ROPE, iar în timpul zborului scafandrii vor saluta publicul. După acest moment, la ora 12.20, va avea loc trecerea aviaţiei civile, simultan cu defilarea velierelor.

La ora 12.45, Muzica Militară a Forţelor Navale încheie activităţile, iar un sfert de oră mai târziu în Portul Tomis încep jocurile marinăreşti.

La aceste manifestări vor participa preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, secretarul de stat pentru armamente, Florin-Lazăr Vlădică, şi şeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale.

Evenimentele prilejuite de Ziua Marinei vor continua spre seară, de la ora 20.00, Muzica Militară a Forţelor Navale urmând să susţină un concert extraordinar pe faleza Cazinoului, iar navele din dispozitiv vor aprinde pavoazul electric.

Seara se va încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor militari, de la ora 22.00, pe itinerariul: Vraja Mării - Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Prefectura Constanţa.

Cu acest prilej, pe mai multe străzi aflate în zona peninsulară a Constanţei a fost închis sau restricţionat accesul autovehiculelor, autorităţile locale recomandând celor care vor să participe la aceste evenimente să utilizeze cu precădere mijloacele de transport în comun.

Organizatorii estimează că peste 10.000 de persoane vor asista la manifestările prilejuite de Ziua Marinei.

Mai multe