Idei pentru timpul liber

11 iulie 2015 21:08   Național
Ultima actualizare:

Cel mai cunoscut şi aşteptat pop-star britanic, Robbie Williams, ajunge în sfârşit în România, adăugând Bucureştiul pe lista destinaţiilor turneului „Let me entertain you tour”.

Concertul va avea loc vineri, 17 iulie, de la ora 18.00, în Piaţa Constituţiei, şi promite să fie un spectacol exploziv de artă şi muzică, în care vor răsuna cele mai cunoscute hit-uri ale artistului.

Dan Helciug îl invită pe Robbie Williams la concertul lui

 Preţul biletelor porneşte de la 189 lei şi ajunge până la 680 de lei. Şi, pentru că show-ul lui se va încheia exact când începe al lui Dan Helciug, la Berăria H, solistul de la „Spitalul de Urgenţă” îl invită şi pe el la concert. „Intrarea este liberă, distracţia începe la ora 23.00, berea aşteaptă la rece”, anunţă Dan Helciug.

Puţină răcoare, la patinoar

Ţi-e dor de iarnă? Pune-ţi patinele şi hai la patinoar. AFI Palace Cotroceni din Bucureşti găzduieşte cel mai mare patinoar acoperit dintr-un centru comercial din România, deschis chiar şi acum, în miez de vară. De altfel, aici poţi petrece o zi întreagă fără să te plictiseşti. Ai de la magazine (peste 350 la număr), restaurante, până la tot felul de locuri de distracţie. Sub conceptul de MegaFun, aici poţi trăi senzaţii tari într-un Roller Coaster, ai la dispoziţie un traseu de karting, te poţi „război” cu arme cu laser, te poţi plimba cu bărcuţele electrice pe un lac artificial, iar dacă ai obosit, poţi lua trenuleţul electric.

5 acte de dragoste, la Ploieşti

5 actori, 5 momente ale vieţii, 5 acte de dragoste. Nu trebuie să ratezi piesa care se joacă pe 16 iulie la Casa de Cultură din Ploieşti, în care protagonoşti sunt Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Tomi Cristin, Cristina Pascalin şi Daniel Niţoi. „Spectacolul «5 acte de dragoste» tratează, într-o cheie comică, dragostea, de la adolescenţă la bătrâneţe. Oricine se poate regăsi în povestea noastră, care durează o oră şi 40 de minute. După aceea, eu voi mai prezenta, într-o jumătate de oră, un fragment din «Carte de vizită»”, explică Eugen Cristea. Biletele au preţuri între 30 şi 50 de lei.

Mai multe