Idilă interzisă la liceu! Profesor, filmat în timp ce sărută o elevă minoră

31 mai 2018 8:47   Național
Ultima actualizare:

Scandal de amploare la un liceu din Sighetu Marmației după ce un profesor de engleză a fost filmat în timp ce săruta o elevă de clasa a IX-a chiar în sala de curs. Scena s-a petrecut sub ochii colegilor fetei, cre au filmat totul, iar video a ajuns pe Internet. În urma sărutului din clasă, cadrul didactic şi-a dat demisia.

Un alt incident cu un dascăl și o elevă îndrăgostită s-a petrecut de data aceasta la Sighetu Marmației. Profesorul de engleză a fost filmat într-o sală de clasă a Liceului Tehnologic Forestier, în timp ce săruta cu foc o adolescentă, potrivit www.vasiledale.ro. La scena din clasă au fost martori colegii minorei, care au filmat momentul şi au distribuit filmuleţul pe internet. Se pare că motivul sărutului ar fi fost o notă de trecere, pentru ca eleva să scape de corigenţă. În cursul zilei de ieri, profesorul de engleză, titular, şi-a recunoscut fapta şi şi-a dat demisia.

„Este primul incident de acest gen. Profesorii sunt supuşi, la începutul fiecărui an, la anumite testări psihologice. Conducerea şcolii s-a autosesizat în acest caz, asemenea comportamente nu sunt tolerate. Profesorul în cauză şi-a recunoscut fapta şi a demisionat. u poate fi vorba despre o notă de trecere, pentru că eleva învață bine“, a confirmat, pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş, Adriana Meşter.

Conducerea liceului a stat de vorbă şi cu eleva implicată în scandal, iar părinţii fetei au fost înştiinţaţi şi urmează ca în cursul zilei de joi să se prezinte la şcoală.

Mai multe