Ieri ministru, azi constructor de avioane

14 mai 2015 21:38   Național
Ultima actualizare:

S-a săturat de politică şi i-a spus „adio”, ca un fumător înrăit care renunţă la viciul său. Radu Berceanu s-a întors la prima dragoste, aeronautica. A construit primul său avion ultrauşor, Swan, care a stârnit interesul europenilor. Click! vă invită în atelierul fostului ministru.

Toată lumea îl cunoaşte ca politician de marcă, însă mai nimeni nu ştie că Radu Berceanu activează într-un domeniu în care mulţi îşi prind urechile: ingineria aeronautică. „Am făcut politică vreo 22 de ani. Am ocupat mai toate funcţiile posibile şi mă săturasem. E impropriu spus că m-am întors la aeronautică. În realitate nu am părăsit-o niciodată”, ne-a spus, din capul locului, fostul democrat liberal. Radu Berceanu ne-a primit în atelierul său din Ilfov, unde proiectează aparate de zbor (foto aici). Mândria sa e o aeronavă ultrauşoară, botezată Swan, care a rupt gura târgului, în aprilie, la cea mai prestigioasă expoziţie internaţională de profil, care se ţine anual la Friedrichshafen, Germania. „Am avut standul plin, de dimineaţă şi până seara. Dacă aveam 30 de aparate, le vindeam pe toate. La standurile vecine, aeronave din aceeaşi categorie costau 120.000 €, al meu e 25.000 €”, a declarat Radu Berceanu pentru Click! Avionul a fost realizat într-un timp record, din materiale ultrauşoare şi rezistente la şocuri (kevlar, carbon, aramidă). „Am abandonat un proiect la care lucram şi ne-am apucat de acest avion. În zece luni a fost gata”, ne-a mărturisit Berceanu. Aparatul e un prototip, iar pentru a fi fabricat în serie e nevoie de un spaţiu imens de producţie, oameni meseriaşi şi mulţi bani. Deşi nu a început fabricarea la scară, Berceanu visează la o variantă electrică şi la una hibrid ale acestui aparat. 

Click! spune

Radu Berceanu a fost ministru al Industriilor şi Comerţului (1998-2000) şi al Transporturilor (iun. 2006-apr. 2007 şi dec. 2008-sep. 2010), senator de Dolj din partea PDL. A fost profesor la Liceul Industrial nr. 1 Craiova şi inginer la Fabrica de Avioane Craiova. A absolvit Facultatea de Construcţii Aerospaţiale. În prezent deţine o societate care proiectează şi realizează piese din răşini armate cu fibră de sticlă. 

Mai multe