Ilie Năstase şi Mădălin Voicu cer Parchetului anchetarea lui Robert Turcescu

26 septembrie 2014 14:55   Național
Ultima actualizare:

Senatorul PC Ilie Năstase şi deputatul PSD Mădălin Voicu au depus, vineri, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o sesizare în cazul lui Robert Turcescu relatează corespondentul Mediafax. Intervenţia celor doi vine după ce Turcescu a dezvăluit că a fost ofiţer acoperit, parlamentarii cerând să se confirme sau infirme, printr-o anchetă, această situaţie

În sesizare, Ilie Năstase şi Mădălin Voicu îi cer procurorului general al României, Tiberiu Niţu, să le comunice dacă Parchetul General a verificat documentele şi materialele prezentate de Robert Turcescu.

"Datorită faptului că în ultima perioadă au apărut date şi informaţii legate de declaraţiile dl. Turcescu Robert Nicolae, care a făcut un autodenunţ în legătură cu calitatea sa de ofiţer acoperit, vă rugăm să ne comunicaţi dacă Parchetul General, pe care cu onoare îl conduceţi, a verificat documentele şi materialele prezentate de către dl. Turcescu. Considerăm, dl. procuror general, că este nevoie de lămuriri şi clarificări pentru a preveni o eventuală încălcare a prevederilor unor legi ce pun în pericol siguranţa naţională. (...)", arată cei doi parlamentari în documentul citat.

La ieşirea din sediul Parchetului, Ilie Năstase şi Mădălin Voicu au declarat că sunt interesaţi de această situaţie, care ar putea deveni periculoasă în contextul în care ţine de siguranţa naţională a statului.

"Nici Turcescu, nici Traian Băsescu nu trebuiau să divulge sau să facă vreo aluzie referitoare la posibili agenţi acoperiţi.

Eu sunt general de cinci ani la Steaua, sunt general adevărat, iar livretul meu are peste zece pagini, nu precum cel al lui Turcescu, care are două file", a precizat Ilie Năstase.

Senatorul a spus că Robert Turcescu ar putea fi şi un impostor, susţinând că livretul militar pe care jurnalistul l-a prezentat nu seamnănă cu cel pe care el îl are.

Năstase a arătat că, în opinia sa, Turcescu "nu a făcut serviciul militar", iar autodenunţul acestuia ar reprezenta "un mod de intoxicare" care vine "tocmai de la Traian Băsescu".

El a pecizat că "nu există legitimaţii la agenţi, ei nu vin să spună «uite, am o legitimaţie»".

"Primii 25 de ani i-am făcut pe terenul de tenis, nu aveam cum să fiu ofiţer acoperit atunci. Ce să fac, să pun microfoane în mingi sau să-i pun vreun microfon lui Ţiriac?" a răspuns Ilie Năstase la o întrebare a jurnaliştilor.

Mădălin Voicu a spus că nu au depus o plângere penală la Parchet, ci o sesizare, o cerere prin care vor ca instituţia să lămurească această problemă.

"Problema pe care am încercat să o lămurim era să avem certitudinea că, indiferent de persoană, lucrurile astea nu lezează siguranţa statului", a mai spus deputatul.

El a precizat că prin această sesizare se încearcă să se găsească la Parchetul instanţei supreme un răspuns "mult mai aproape de un adevăr palpabil", pentru că altfel s-ar putea vorbi de oricine că este ofiţer acoperit.

Mădălin Voicu a mai spus că nu vor să fie divulgate nume, ci, dacă există o situaţie, să se verifice dacă ceea ce spune Turcescu este adevărat.

"Hilar putem spune despre oricine că este acoperit, dar Parchetul să ne ofere răspunsuri palpabile", a mai arătat Voicu.

El a adăugat că sesizarea a fost semnată de "senatorul Ilie Năstase şi deputatul Mădălin Voicu".

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat marţi că Parchetul instanţei supreme evaluează situaţia în cazul lui Robert Turcescu, după ce acesta a dezvăluit că a fost ofițer acoperit, şi că va comunica dacă va fi luată o decizie privind o eventuală anchetă pentru o infracţiune.

Duminică, jurnalistul Robert Turcescu a dezvăluit pe blogul său că a fost locotenent colonel sub acoperire. Postarea intitulată "Mărturise și spovedanie" a fost însoțită de copii ale unui livret militar cu fotografia sa și două ștate de plată. Pe livretul militar apare ștampila MApN - UM 02515.

"Da, am fost lt -colonel sub acoperire. Public mai jos câteva dintre ştatele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit", a scris Turcescu pe blogul personal. "Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu și să fac această mărturisire publică. Refuz să fiu Iuda în fața lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi și vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întâmplă. Rugați-vă pentru mine și cu mine să fim iertați și izbăviți. Sunt pregătit să îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi și de judecători drepți. Cu Dumnezeu înainte și va fi bine! Vă cer iertare tuturor", a scris acesta.

Duminică seară, într-o emisiune la postul B1 TV, el a confirmat că documentele sunt reale, fără a spune al cărei instituții ar fi fost ofițer acoperit. Turcescu a spus că este dispus oricând va fi chemat în fața judecătorului să spună tot ceea ce știe despre aceste documente. Robert Turcescu a anunțat totodată că se retrage din presă.

MApN a precizat luni că nu face niciun fel de comentariu legat de cazul jurnalistului Robert Turcescu, ministerul precizând că aplică legile ţării şi că, dacă se vor constata nereguli, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe.

"În legătură cu informaţiile referitoare la Robert Turcescu, apărute în spaţiul public în ultimele zile, facem următoarele precizări: Ministerul Apărării Naţionale nu face niciun fel de comentariu pe marginea acestui subiect. MApN aplică legile ţării şi consideră că dezbaterile care pot aduce atingere imaginii Armatei României nu sunt benefice. Dacă se vor constata nereguli, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe", se arăta într-un comunicat al MApN.

În anul 2012, Ministerul Apărării Naţionale a confirmat că jurnalistul Robert Turcescu primise gradul de locotenent-colonel. Turcescu apărea pe o listă împreună cu politicieni, foști miniștri, primari, președinți, alți jurnaliști. Atunci, Robert Turcescu, a susținut, într-o scrisoare adresată MApN, că pentru el acest lucru reprezintă o „regretabilă eroare” şi solicită de urgenţă „îndreptarea acestei situaţii prin revenirea la starea de fapt: cetăţean român care nu şi-a satisfăcut stagiul militar şi, prin urmare, nu poate aparţine corpului ofiţeresc al Armatei Române”. Robert Turcescu spunea, că în situaţia în care nu i se va anula gradul primit „în mod accidental”, va „acționa în judecată MApN pentru prejudicii grave de imagine și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de acest lucru".

MApN a dat publicității în august 2012 o listă cu cei cărora le-au fost acordate grade militare în perioada 2010-2012 și pentru care s-au înregistrat nereguli, în care apăreau inclusiv politicieni, sportivi renumiți și în care se regăsea și numele lui Robert Turcescu. Ulterior, ministerul a retras toate aceste grade acordate cu nereguli

Mai multe