Imagini cu cea mai nouă şosea din România! E absolut superbă
O veste bună înainte de anul nou pentru braşoveni şi nu numai. Proaspăt inaugurata centură ocolitoare a Braşovului are 18 kilometri, iar acum, şoferii vor putea ocoli oraşul în 15 minute, faţă de o oră cât le lua să îl traverseze.
Până aici a fost cale lungă însă. Ultimul tronson, de numai 7 kilometri, cu 3 poduri şi 2 pasaje, s-a construit în 4 ani.
Ultimul tronson al centurii ocolitoare a municipiului Braşov, în lungime de 4,9 km, cu câte două benzi pe sens, a fost finalizat şi inaugurat vineri, în prezenţa ministrului Transporturilor, Sorin Buşe, şi a directorului general al CNAIR S.A, Cătălin Homor, scrie capital.ro.
La inaugurare a participat şi ministrul Sorin Buşe
“În sfârşit mult dorita ocolitoare a Braşovului este gata, fiind pusă în circulaţie în totalitate de joi seara. Am vrut să fiu alături de dumneavoastră la acest eveniment, să văd ocolitoarea. Am mers deja pe ea şi se circulă foarte bine. În martie, se va finaliza şi pasajul de supratraversare a ocolitoarei, care face legătura cu DJ103. Este un proiect important pentru cetăţeni, pentru Braşov, şi mă bucur că a fost finalizat pentru că dă posibilitatea unui trafic civilizat, aşa cum este normal. Este important şi pentru locuitorii municipiului pentru că traficul greu este scos din oraş şi le face viaţa mai uşoară”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, potrivit sursei citate mai sus.
Costul total al şoselei – peste 150 milioane de lei
Lucrările la ultimul tronson al centurii ocolitoare a municipiului Braşov au costat 65 de milioane de lei, costul total al acesteia fiind peste 150 de milioane de lei, fonduri europene şi bani de la bugetul de stat.
Lucrările au fost demarate în anul 2005, dar din cauza unor probleme generate de licitaţii şi de falimentul unor firme care au lucrat la proiect, au suferit amânări repetate.