Imagini rare cu Adrian Năstase, la bustul gol, în vacanţa din Cuba
Fostul premier Adrian Năstase a făcut publice imagini cu el din vacanţă, într-o ipostază altfel decât ne-a obişnuit până acum. Omul politic este complet relaxat pe plajă, aceasta fiind o altă faţă a lui comparativ cu întâlnirile oficiale în care poartă costum şi cravată.
Adrian Năstase a publicat pe blogul său impresii după vacanţa de o săptămână petrecută în Cuba, trecând în revistă locurile care l-au impresionat. El a publicat câteva imagini cu el şi soţia, Dana, în care apare la plajă.
"După o călătorie de 23 de ore, înapoi la Bucuresti. Concluzia mea, după o săptămână petrecută în Cuba – merită efortul de a ajunge acolo si de a căuta să înţelegi istoria unei ţări traumatizate de diverşi colonişti, precum şi a unei experienţe cvasi-autarhice. Nu cred că am toate informaţiile pentru a judeca ce e bine şi ce e rău acolo. Societatea pare profund divizată. Mulţi ar dori o schimbare, alţii consideră că trebuie continuat cu modelul actual. Alegerile ce vor urma în această primăvară vor aduce, poate, anumite clarificări, după perioada de conducere, de şase decenii, a familiei Castro.
Sunt multe locuri de vizitat – resorturile din Varadero, zonele din sudul insulei (Caio Largo), cu un nisip extrem de fin şi cu locuri unde trăiesc sute de iguane, peisaje de vis, poduri spectaculoase (inclusiv unul de 128 de metri înălţime, numit, nu ştiu de ce, «Podul soacrei»). Un loc unde trebuie să mergi, ca turist, este, fără îndoială, spectacolul de la Tropicana. Spectacolul este feeric, comparabil cu orice spectacol de acest gen din Franţa (Moulin Rouge, Lido). Voi încerca să pun pe Facebook cateva filmuleţe pe care le-am făcut acolo, cu rugămintea ca doar cei peste 18 ani să se uite la ele. Astăzi adaug însă câteva imagini, una dintre ele cu încercarea (nereuşită) de a fuma, după 28 de ani, un trabuc", a notat fostul prim-ministru pe blogul personal.