Imagini sumbre la morga Spitalului Universitar din București. Morții COVID sunt prea mulți și depozitați pe holuri
Morga spitalului Universitar din București este arhiplină, iar cadavrele celor decedați de COVID-19 nu mai au loc în frigidere și sunt, astfel, depozitate pe holuri, alcătuind un peisaj sumbru pentru orice trece pe lângă.
Imaginile au fost filmate luni dimineață, 18 octombrie, și furnizate presei. Surse din corpul medical spun că situația este foarte gravă. Angajați din spital spun că instituția medicală nu mai are nici saci pentru cadavre.
Bolnavii stau pe scaune, în lipsta de paturi disponibile
În ultimele zile, la spitalul Universitar din București s-au format cozi de ambulanțe care aduceau pacienți COVID în stare gravă. Curtea Spitalului Universitar din București era de asemenea, săptămâna trecută, plină de ambulanțe care aduceau mulți pacienți infectați cu COVID.
Situația critică a fost înrăutățită și de faptul că unitatea sanitară nu mai avea niciun loc liber în secții, nici în cele normale, nici în cele de terapie intensivă. Bolnavii ajung în unitățile de primiri urgențe, unde stau pe scaun, cu mască de oxigen, în așteptarea eliberării unui loc, potrivit Digi 24.