''Îmi spunea: «Nu mă lăsa să mor!»'' Medicul Diana Medregoniu explică pentru cititorii Click! de ce a luat o pacientă acasă pentru a o trata EXCLUSIV

3 august 2015 22:14   Național
Ultima actualizare:

Acum mai bine de patru luni a luat decizia de a trata acasă o pacientă care s-a prezentat la spital în stare gravă. Medicul pneumolog Diana Medregoniu, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, a explicat reporterilor Click! de ce a făcut această alegere.

Numele Dianei Medregoniu a ajuns cunoscut în toată ţara, în urma unei poveşti emoţionante, consumată acum mai bine de patru luni, la Craiova. În primăvară, Diana Medregoniu avea să o cunoască pe Sandy Higgins, o americancă de la baza militară de la Deveselu, venită în plină noapte la spitalul de boli infecţioase, în stare gravă, după un periplu de 67 km pe la alte două unităţi medicale.

Era 2.30 noaptea când a venit, foarte speriată. Suferea de pneumonie severă şi prezenta probleme respiratorii serioase. Se ruga de mine să nu o las să moară. Starea ei era, într-adevăr, destul de critică. Toţi cei care o însoţeau, printre care şi şeful ei, erau panicaţi”, îşi aminteşte medicul.

Înţelegând motivul pentru care celelalte două spitale nu au dispus internarea (lipsa paturilor sau a saloanelor), Diana Medregoniu i-a dat lui Sandy vestea cea proastă: nici unitatea ei nu dispunea de locuri libere.

„Era un loc liber într-un salon de patru pesoane. I-am spus ce îi putem oferi, însă ea a întrebat dacă îi putem pune la dispoziţie măcar un paravan pentru o minimă intimitate. Americanii au alte condiţii în spitale. M-a durut inima că a trebuit să-i răspund că în acest moment nu avem aceste condiţii”, ne spune Diana Medregoniu, care a luat decizia de a transforma camera de gardă în salon pentru pacienta ei. În dimineaţa următoare Sandy a fost mutată într-o rezervă care se eliberase într-o altă clinică a spitalului. Aici a stat o zi. Fiindcă era sfârşit de săptămână şi Diana urma să fie liberă, Sandy i-a cerut medicului să n-o scape din ochi, căci în ea îşi punea toată speranţa.

„Îmi spune că sunt îngerul ei păzitor şi că să n-o las singură peste weekend. Avea încredere şi nevoie de mine. Aşa am hotărât să o iau acasă, pentru a o ţine sub observaţie”, ne spune femeia, care i-a amenajat pacientei o cameră în propria casă. Soţul ei, Robert Medregoniu, medic anestezist, a sprijinit-o. Şapte zile a stat Sandy în casa binefăcătorilor ei, timp în care s-a pus pe picioare. La plecare nu a avut cuvinte pentru a le mulţumi celor doi soţi, iar armata americană a premiat-o.  „Medalia se adresează întregului popor român, recunoscut în lume pentru ospitalitate”.

Ministerul a demarat o anchetă

Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a cerut direcţiilor de sănătate publică Olt şi Dolj să demareze o anchetă în spitalele care nu au putut oferi loc de cazare pacientei americane. Întrebată de Click! dacă ar putea fi şi ea anchetată pentru decizia de a-şi lua pacientul acasă, dr. Diana Medregoniu ne-a spus că ar fi un şoc pentru ea. „Consider că mi-am făcut datoria de medic cum nu se putea mai bine. Nu văd motiv pentru care să fiu anchetată”.

Mai multe