În câte scandaluri a fost implicat Bogdan Drăghici, președintele asociației T.A.T.A

21 august 2019 15:07   Național
Ultima actualizare:

Bogdan Drăghici, Președintele Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), acuzat că și-ar fi violat fiica vitregă timp de mai mulți ani, este un personaj cel puțin controversat. De-a lungul timpului, el a intrat în conflict cu foarte multe vedete autohtone care se aflau, multe dintre ele, în proces de divorț. Iată în câte scandaluri a fost implicat fondatorul T.A.T.A.

Bogdan Drăghici a avut de-a lungul timpului multe conflicte, unele mai mici, altele mai mari, cu diferite personaje mondene. Unora le-a luat apărarea, cu altele s-a certat ca la ușa cortului. 

În conflict deschis cu Monica Columbeanu

În vara anului 2010, Monica Columbeanu adopta de la distanță, de la centrul de plasament „Jiului”, din Capitală, un băiețel pe nume Alex Gabriel, care avea pe atunci 4 ani. Bogdan Drăghici, președintele Asociației T.A.T.A., a cerut autorităților să verifice modalitatea prin care vedeta a reușit atât de repede să adopte copilul și a criticat dur modul în care doamna Columbeanu s-a purtat cu micuțul Alex. El a acuzat-o pe vedetă că îl tratează pe băiat ca pe un animal de companie menit s-o distreze pe Irinuca. „E şocant că, deşi băieţelul mai are un frate în centrul de plasament, Monica a ales să-i separe pe copii, plăcându-i doar micuţul Alex Gabriel. E nociv ca cei doi copii să aibă parte de tratamente diferite. Copilul pare a fi tratat ca o păpuşă vie sau ca un animal de companie atât de mama Monica, cât şi de fiica acesteia. Practic, a închiriat un tovarăş de joacă pentru fiica sa. Şi a ales un copil şi aşa vulnerabil şi lipsit de afecţiunea permanentă a unor părinţi. Copilului i se creează aşteptări false, acesta numind-o deja “mama”, după prima vizită la moşia de la Izvorani”, spunea pe atunci Bogdan Drăghici. Monica Columbeanu nu a vrut să comenteze declarațiile și, astfel, a evitat scandalul.

Bogdan Drăghici: „Irinel Columbeanu are comportament de beizadea”

Drăghici l-a luat în colimator și pe Irinel Columbeanu, în perioada în care se afla în proces de divorț și solicita costodia fetiței. Cazul copilei s-a aflat, la un moment dat, în atenția Parlamentului, când Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților i-a audiat pe inspectorii sociali care se ocupau de cazul Irinucăi. Irinel Columbeanu, deși nu fusese invitat să participe la ședință, a apărut pe holurile instituției și a dat declarații ziariștilor prezenți. Bogdan Drăghici, deranjat de zgomot și aglomerație, l-a-certat de miliardar. „Mutați circul pe hol!” Preşedintele asociaţiei T.A.T.A. spunea că afaceristul nu ştie să aibă grijă de fiica sa şi că profită de relaţiile tatălui său. „Acest comportament de beizadea trebuie să înceteze. Autorităţile nu pot fi preşul unui om care nu stie să aibă grijă de propriul copil”.

Scandalurile în care s-a implicat Bogdan Drăghici. Dat în judecată de Silviu Prigoană

Scandalul cu Silviu Prigoană a izbucnit în momentul în care Drăghici l-a contactat pentru a media una dintre multele dispute pe care le avea cu soția sa Adriana Bahmuțeanu. Atunci, Priogoană chiar l-a dat în judecată pe Drăghici pentru defăimare. Conflictul a început în momentul în care Adriana Bahmuțeanu, mama a doi băieți, a apelat la președintele T.A.T.A. pentru a realiza o mediere a disputei pe care o avea cu Prigoană. Astfel că drăghici l-a contactat pe omul de afaceri și l-a invitat la o discuție. S-a lovit însă de un refuz categoric, iar de aici au început un adevărat tărăboi. „Adriana Bahmuțeanu mi-a cerut să o ajut în calitate de mediator și i-am prezentat lui Silviu Prigoană un set de soluții care să fie în favoarea ambelor părti. I-am propus să existe, în primul rând, o întâlnire între ambele părți, pentru a se conveni la niște măsuri în ceea ce-i privea pe cei doi copii. I-am sugerat o consiliere parentală, să vină în instanță și să-și spună temerile, să se gândească la niște soluții pentru minori și l-am rugat să se asigure dacă micuții sunt îngrijiți corespunzător, prin trimiterea unor persoane apropiate în casa soției. M-a refuzat categoric, ba chiar mi-a spus că nu-i trebuie lui mediere, pentru că el este Silviu Prigoană și orice instanță din țara asta îi va da dreptate, îi va încredința copiii, iar doamna Adriana va înfunda pușcăria”, declara în presă Drăghici.  

Tărăboi ca la ușa cortului cu Magda Ciumac

Bogdan Drăghici nu a putut sta departe de scandaluri și s-a implicat, indirect, și în divorțul soților Magda și Tolea Ciumac. Acesta și-a făcut apariția pe holurile Judecătoriei sectorului 3 din Capitală, unde se judeca unul dintre termenele procesului de divorț dintre cei doi soți. Profitând de amploarea scandalului și de mediatizarea lui excesivă, Drăghici a făcut declarații de presă privind înființarea în penitenciare a unor camere speciale unde deținuții să-și poată întâlni copiii într-un mediu care să nu-i afecteze emotional pe cei mici. Magda Ciumac a sărit ca arsă: „Vrea doar să-și facă reclamă. Daca vrea publicitate, să și-o facă pe spatele altcuiva, nu pe al meu. Să se ducă la televiziuni, nu să vină la procesul meu de divorț”, a rabufnit eape holurile judecătoriei.

Drăghici, cuvinte grele și la adresa Luminiței Anghel

Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor - T.A.T.A., prin vocea lui Bogdan Drăghici, îi cerea în anul 2008 Luminiței Anghel să dea dovadă de "minimă decență" și să se retragă din cursa electorală pentru Parlament. În acea vreme, artista candida din partea PDS la un post de deputat. „Exemplul dat de aceasta societății românești este deosebit de nociv, ipocrizia domniei sale atingând în aceste zile cote paroxistice", tuna și fulgera Drăghici. Cântăreața era acuzată că "și-a târât prin studiouri TV copilul și l-a traumatizat grav prin ejectarea din viața minorului a propriului tată". Fostul soț al Lumințtei, Marcel Pușcaș, era înscris în  asociația T.A.T.A., el având împreună cu Luminița Anghel un fiu adoptiv, pe David. Instanța îi dăduse dreptul dat dreptul de a-și vedae copilul însă acesta se pare că nu dorea să stea cu tatăl său. Prin urmare, atât marcel Pușcaș cât și Bogdan drăghici o acuzau pe artostă că și-ar fi maniplat băiatu în așa fel încât să-l îndepărteze de tată. „O mamă care-și chinuie fostul so, folosind copilul pe post de armă și otrăvindu-i sufletul fiului său se descalifică nu numai ca potențial parlamentar, ci și ca părinte și om", se preciza în comunicatul T.A.T.A.

A dat în judecată două spitale de copii

Bogdan Drăghici, prin intermediul asociaței al cărei președinte este – T.A.T.A. -  a reclamat la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării faptul că spitalele discriminau tații, deoarece le permiteau doar mamelor să se interneze cu copiii. În urma acestui demers, Spitalul Grigore Alexandrescu a primit o amendă de 600 de lei, iar Spitalul Victor Gomoiu a fost obligat să elimine imediat orice practici discriminatorii aveau loc în incinta unității spitalicești.

Cine este Bogdan Drăghici

Bogdan Drăghici este președintele Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor – T.A.T.A. – și, în același timp, mediator autorizat în cadrul unui birou de mediere din Craiova.

El a obținut doctoratul în Științe Economice din cadrul ASE București, fiind licențiat și în Administrație Publică și în Științe Juridice (este absolventul Facultății de Drept din cadrul Universității Spiru Haret). Bogdan Drăghici este atestat ca mediator, dar și ca detectiv particular.

Asociația pe care a înființat-o în anul 2008, T.A.T.A., a militat pentru drepturi egale între mămici şi tătici în familie. Drăghici s-a făcut cunoscut în spațiul public pentru că a încercat să instituie Ziua Tatălui, dar și pentru că a sesizat de mai multe ori Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În anul 2011, Bogdan Drăghici obținea custodia fetiței sale, după trei ani de procese. Drăghici povestea atunci că fosta soție, Angela Popa, medic la Spitalul Griviţa, care trecuse deja prin două divorţuri înainte de a se căsători cu el, avea o personalitate foarte puternică. „Când m-am săturat, am băgat divorţ care s-a terminat în 2006”, declara liderul T.A.T.A. în presă. „Am reuşit să obţin custodia fetiţei mele, deoarece am descoperit că Angela era bolnavă de sifilis. Din păcate doar pentru un an, deoarece instanţa mi-a luat-o şi i-a dat-o mamei pe motiv că ea i-a dat viaţă. De trei ani mă tot lupt să o iau înapoi deoarece Angela Popa, cu toate că locuieşte în Bucureşti, a trimis fetiţa la Chişinău, la părinţii ei. Până la urmă, cu multă răbdare, am câştigat”. Ideea de a înființa asociația T.A.T.A. care luptă împotriva discriminării tăticilor, i-a venit după drama personală prin care a trecut.  În timp, asociația a adunat foarte mulți membri, tați care și ei militează pentru drepturi egale între părinți.

Bogdan Drăghici a fost căsătorit cu Helen Drăghici, medic de familie, cea care a și depus plângerea pe numele său. Femeia ceruse în iulie, la judecătoria sectorului 5, stabilirea unui ordin de restricție a președintelui T.A.T.A. față de fiica sa, cerere care a fost respinsă pe motiv că nu se justifică. 

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/bogdan-draghici-presedintele-asociati...

https://www.click.ro/news/national/parintii-baiatului-care-ar-fi-violat-...

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Mai multe