În ce condiții începe „TeleȘcoala profesorilor”: mulți nu dețin nici acum tablete sau laptopuri

12 august 2020 16:22   Național
Ultima actualizare:

Din 24 august, Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu TVR, organizează programul de formare pentru cadrele didactice: „TeleȘcoala profesorilor”. Profesorii vor învăța să folosească tableta sau laptopul, cu programele aferente care să-i ajute să predea elevilor de la distanță. Totuși, sute de profesori din România nu dețin în prezent dispozitive pe care să exerseze, în cadrul acestor cursuri.

Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții on-line. Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 36. Difuzarea cursurilor se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-9:30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. De asemenea, cursurile vor fi disponibile pe canalul de YouTube ale Televiziunii Române și pe canalul de YouTube al Ministerului Educației și Cercetării.

„TeleȘcoala profesorilor” începe fără tablete sau laptopuri pentru cadrele didactice

 „Pentru că educația trebuie să continue în orice condiții, Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susțină învățarea on-line atât de necesară în condițiile actuale!”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Autoritățile nu vorbesc, însă, despre faptul că mulți profesori, în special cei în vârstă, din mediul rural, nu au telefoane performante, tablete sau laptopuri pe care să se pregătească în această perioadă.

Mai multe