În comă după ce a sărit de pe clădirea unei foste fabrici
Un adolescent de 17 ani este internat în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, după ce a practicat un joc periculos, sărind de pe clădirea unei foste fabrici din oraş, de la înălţimea de câţiva metri.
Băiatul se antrena pentru parkour, un sport periculos, practicat în mediul urban, care presupune sărituri şi mişcări de fugă peste diverse obstacole. Incidentul s-a petrecut pe ruinele unei foste fabrici din municipiul Iaşi.Tânărul s-a urcat la nivelul al doilea al clădirii şi a încercat să sară peste un pod, care face legătura cu o altă clădire din apropiere, însă în momentul când a sărit, el s-a dezechilibrat şi a căzut în gol.
Este în stare foarte gravă
La faţa locului, a intervenit un echipaj al Ambulanţei, iar adolescentul a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, în stare de comă."Băiatul se află internat la Terapie Intensivă, este în comă profundă. Starea este foarte gravă, cu leziuni cerebrale şi toraco-abdominale. Prognosticul este unul rezervat“, a declarat, vineri, Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi. Poliţia judeţului Iaşi face cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. De asemenea, Poliţia Locală a început o anchetă pentru a vedea cui aparţin ruinele fostei fabrici din Iaşi şi de ce în zona respectivă nu este asigurată paza.