În groapa asta s-au rupt 5 maşini în 16 minute!
E mare, e pătrată, ciobită la colţuri şi măsoară 15 centimetri adâncime. A fost astupată cu doar o lună şi jumătate în urmă, însă, de câteva zile, s-a „cariat” din nou. Aşa a ajuns groapa asta spaima şoferilor! Ieri, în mai puţin de 16 minute, cinci maşini au dat în ea şi s-au rupt.
Şoferi, aveţi grijă când intraţi în Bucureşti pe DN1! Imediat ce ieşiţi din Pasajul Băneasa, în dreptul Podului Mioriţa, au apărut trei gropi uriaşe, pe o porţiune de un metru.
Dacă vrei să o ocoleşti pe una, sigur dai în alta. Au păţit-o, ieri, zeci de şoferi.
Pe cinci dintre ei i-am văzut şi noi. Nu au reuşit să evite cel mai mare crater şi au intrat în plin în el.
Acesta s-a format în jurul unui canal, care are o adâncime de 15 centimetri.
Astfel că în doar 16 minute, aceştia au făcut coadă, lângă carosabil.
Toţi aveau jantele şi cauciucurile făcute praf, iar capacele de la roţi zburate.
„Sunt nişte nenorociţi. Sunt în campanie electorală şi nu se mai preocupă de nimic.
Lasă gropile astea să ne rupem maşinile în ele. Îi dau în judecată", ne-a spus furios Viorel Antonescu, care s-a ales cu două roţi făcute praf.
George Alexandru are pe Mitsubishi jante şi cauciucuri noi de 1.000 de euro. Groapa i-a distrus, însă, roata din faţă.
„Am o pagubă de cel puţin 100 de euro. Cine îmi dă mie banii?", se întreabă tânărul.
Şoferii care au poliţă Casco îşi recuperează banii de la asigurator, însă, este bine ca imediat după incident să fotografieze dauna provocată.
Cei care nu au o astfel de asigurare trebuie să depună la Administraţia Străzilor Bucureşti (ASB) o plângere, în care să ceară despăgubiri, pe baza devizului de reparaţii.
Dacă li se refuză despăgubirea, nu au decât să acţioneze în judecată instituţia. Anul trecut 240 de şoferi au depus reclamaţie la ASB.
Ora 14.52. Petre şi-a distrus janta şi cauciucul
Ora 14.54. Viorel are două roţi făcute praf
Ora 15.02. Marian a făcut pană, iar janta s-a strâmbat din cauza gropii
Ora 15.03. Groapa i-a distrus lui George una din roţile din faţă
Ora 15.08. Ileana şi-a făcut praf janta de la roata din stânga faţă