«În premieră» îţi prezintă povestea primului copil din România supus unor proceduri medicale de ultimă generaţie

22 martie 2013 9:42
Ultima actualizare:

Alex s-a născut asemeni altor milioane de copii normali. Însă, în urma unui tragic accident petrecut într-o zi banală, o mare parte din creierul lui a fost distrusă, iar băieţelul nu a mai putut vorbi, vedea sau mânca.

După doi ani de terapii extenuante, părinţii copilului, o familie puternică şi curajoasă, au avut şansa de a se întâlni cu o echipă medicală de la spitalul Duke University din Statele Unite ale Americii, care utilizează cu succes o tehnologie ce aminteşte de filmele Science Fiction şi care, se speră, ar putea deveni tratament pentru afecţiuni considerate incurabile.

Singura echipă de jurnalişti care l-a însoţit pe Alex în Statele Unite şi l-a asistat pe tot parcursul intervenţiei a fost formată din reporterul Denisa Morariu şi operatorul de imagine Mihai Dină, de la emisiunea “În premieră cu Carmen Avram”. Micuţul român s-a întors de puţin timp acasă, iar povestea lui emoţionantă o veţi putea urmări duminică, de la ora 21.00, în exclusivitate la Antena 3.

VEZI AICI GALERIA FOTO

Mai multe