În sfârşit! Nouă poliţişti, ridicaţi pentru şpagă

19 aprilie 2013 6:23   Național
Ultima actualizare:

Percheziţii la sediul Poliţiei Rutiere Bucureşti şi acasă la mai mulţi angajaţi ai instituţiei. Sunt căutaţi poliţiştri suspectaţi că luau în mod frecvent şpagă de la şoferi, informează rtv.net. Nouă poliţişti au fost ridicaţi deja pentru audieri.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie monitorizează agenţii vizaţi de anchetă încă de acum un an, după ce mai multe persoane au sunat la Linia Verde a DGA şi au anunţat că poliţişti de circulaţie le-au cerut mită, iar alţi şoferi au depus denunţuri scrise, informează rtv.net.

Numărul de telefon este gratuit: Linia Verde Anticorupţie – 0 800. 806.806.

Poliţiştii anticorupţie au declanşat o anchetă şi au trimis în teren inclusiv agenţi sub acoperire, care au încălcat în mod intenţionat legea privind circulaţia pe drumurile publice, apoi le-au dat bani poliţiştilor vizaţi.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a precizat că în urma celor zece percheziţii vor fi puse în executare nouă mandate de aducere.

„Acţiunea vizează mai multe cauze ce au ca obiect săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Din materialul probator administrat a rezultat că în activitatea infracţională sunt implicaţi mai mulţi agenţi de poliţie rutieră”, potrivit Parchetului Capitalei, citat de rtv.net.

Mai multe