Încă 3.500 de tichete «Rabla» pentru persoane fizice
Românii cumpără maşini noi cum nu au făcut-o niciodată. Anul 2016 a fost cel mai bun pentru programul de stimulare a casării autovehiculelor vechi.
Autorităţile estimează că, până la sfârşitul anului, peste 25.000 de autoturisme noi le vor lua loc celor vechi. Ministerul Mediului a anunţat suplimentarea numărului de tichete “Rabla” pe final de an cu încă 3.538 de unităţi. Persoanele fizice se pot înscrie în program începând de mâine, ora 12.00, până cel târziu la 15 decembrie. A fost prelungită şi data până la care proprietarii de rable pot rezerva un autoturism la producători (10 decembrie 2016). Veste bună şi pentru producătorii auto validaţi, care vor o prelungire a valabilităţii contractelor de finanţare nerambursabilă. Aceasta se va poate face până la 31 martie 2017, în baza semnării unor acte adiţionale la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu.