Încă patru persoane au murit din cauza gripei porcine

15 martie 2013 11:57   Național
Ultima actualizare:

Este vorba de un bărbat de 32 de ani, din Bucureşti, o femeie de 47 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud, un alt bărbat de 41 de ani din judeţul Constanţa şi un altul de 34 de ani, din judeţul Iaşi. În toate aceste cazuri a fost confirmată gripa AH1N1 (porcină).

Numărul total de decese din cauza gripei înregistrate de la începutul perioadei de supraveghere şi până în prezent a ajuns la 12. Zece dintre acestea au murit din cauza gripei porcine şi două din cauza virusului gripal de tip B.

Comparativ cu sezonul precedent, numărul de decese este mai mare, în 2011-2012 fiind înregistrat un singur deces din cauza gripei AH3.

De la începutul sezonului de supraveghere şi până în 12 martie inclusiv au fost confirmate 402 cazuri de gripă.

Mai multe