Încă un tânăr a murit înghiţit de apa mării
Tragediile s-au ţinut lanţ pe Litoral, în acest sezon.
16 oameni şi-au găsit sfârşitul în apele nervoase ale mării, un număr alarmant de mare! Luni seara, marea a mai făcut o victimă. E vorba de un tânăr de 29 de ani, care a fost scos de scafandrii ISU Dobrogea, din zona Capul Turcului din Eforie Nord. Bărbatul fusese dat dispărut încă de sâmbătă, dar de abia luni seară un turist i-a zărit trupul plutind pe apă şi a chemat forţele de intervenţie.
Se pare că tânărul a dispărut în valuri, după ce s-a aventurat în mare, deşi era arborat steagul roşu. Turiştii trebuie să ştie că, atunci când e arborat steagul roşu, nu au voie să intre deloc în apă. Este interzis,pentru că sunt curenţi puternici, valuri mari, sau poate chiar invazii de meduze. Steagul galben ne arată că marea este mai liniştită, dar intrarea în apă este recomandată doar celor care ştiu foarte bine să înoate.