Incendiu devastator în Gura Humorului, la mansarda unui bloc

13 aprilie 2017 7:16   Național
Ultima actualizare:

Tragedie în orașul sucevean Gura Humorului. Locatarii unui bloc cu două scări și-au văzut arzând apartamentele, joi noapte, după ce mansarda s-a aprins. Pompierii se află încă la fașa locului, toată noaptea intervenind pentru stingerea incendiului.

De șapte ore, pompierii suceveni se luptă cu focul care a cuprins 800 de metri pătrați din mansard unui bloc din gura Humorului.

„E localizat, se lucrează la lichidarea ultimelor focare. Sub acoperişul de tablă mai sunt elemente din lemn care fumegă. Se decopertează tot”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, miercuri dimineaţă, pentru News.ro.

Locatarii blocului, care au fost evacuaţi, au înnoptat la rude sau în internatul colegiului „Alexandru cel Bun”, pus la dispoziţie de către Primărie.

După ce incendiul va fi lichidat, pompierii şi poliţiştii vor face o anchetă, urmând să fie stabilită şi cauza izbucnirii focului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a mai precizat că cinci persoane, între care un copil de patru ani, au fost intoxicate cu fum sau au suferit atacuri de panică, fiind transportate la spital, conştiente.

Intervenţia a fost dificilă din cauza faptului că mansarda imobilului era acoperită cu tablă, iar focul se manifestă în interior, pompierii neputând interveni pe sub înveliş.

Mai multe