Incendiu în Brașov. Un om a murit şi 50 au fost evacuați dintr-un bloc de garsoniere

29 ianuarie 2021 22:22   Național
Ultima actualizare:

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, într-un bloc de garsoniere din Braşov, 50 de persoane fiind evacuate din cauza flăcărilor care se manifestau violent la etajul al patrulea al imobilului. Echipajele de intervenţie au găsit la locul incendiului o persoană carbonizată.

Potrivit reprezentanţilor ISU Braşov, incendiul a izbucnit într-o cameră de la etajul al patrulea al unui bloc de garsoniere de pe Aleea Violetelor, din municipiul Braşov. Acolo au ajuns 4 autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă, 2 autoscări mecanice şi 2 echipaje SMURD.

Incendiu în Brașov, soldat cu moartea unui om

La sosirea echipajelor de la ISU Braşov, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent. În încăpere a fost descoperit trupul carbonizat al unei persoane, informează news.ro.

Alţi 50 de locatari au fost evacuaţi. În urma incendiului nicio altă persoană nu a suferit arsuri sau intoxicaţii. Incendiul a fost localizat şi se lucrează la lichidarea acestuia.

Mai multe