Incendiu la club Bamboo! Administratorii, audiaţi la poliţie

21 ianuarie 2017 8:42   Național
Ultima actualizare:

Administratorii,patronii şi angajaţii clubului Bamboo vor avea de clarificat multe aspecte după incendiul care a mistuit clădirea. 38 de persoane au fost rănite şi au fost transportate la Spitalele Floreasca şi Pantelimon. Nicio persoană nu se mai aflăla această oră în stare gravă, dar victimele resimt şi acum şocul puternic.

După incendiul care a mistuit clubul Bamboo vor avea loc multe audieri la secţia 7 de Poliţie, dar şi la Poliţia Capitalei. Din câte se pare chiar unul dintre administratori, care urmează să dea toate informaţiile anchetatorilor, a ajuns la spital, intoxicat cu fum. Avocaţii administratorilor clubului Bamboo susţin că acesta avea toate documentele necesare funcţionării, conform normelor legale, că au fost respectate toate reglementările privind căile de acces şi de evacuare şi că toate dotările în caz de incendiu au fost funcţionale, după cum demonstrează şi numărul mic de persoane care au necesitat îngrijiri medicale şi faptul că acestea nu au suferit răni grave.

”Vrem să mulţumim echipelor de intervenţie. (...) Au fost limitate la maximum pagubele materiale”, au spus avocaţii, care au venit la clubul Bamboo.

Aceştia au precizat că până la acest moment nu au fost date declaraţii, dar că administratrorii companiei vor merge la poliţie şi vor face clarificări în acest caz. Ei au spus că în club au fost făcute lucrări în cursul anului trecut, când a avut loc şi o redeschidere a localului.

”Acest club a respectat toate obligaţiile legale în ce priveşte căile de acces şi de evacuare. Toate dotările privind evacuarea au fost funcţionale”, au susţinut aceştia, citaţi de news.ro.

Avocaţii susţin că există toate documentele necesare funcţionării clubului conform normelor legale în vigoare şi că toate lucrările făcute în club sunt realizate potrivit reglementărilor legale.

Mai multe