Incendiu la locomotiva unui tren pe ruta Iaşi-Timişoara. Înăuntru se aflau aproximativ 60 de călători

23 august 2021 20:49   Național
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la locomotiva unui tren care circula pe ruta Iaşi-Timişoara, în halta Valea Drăganului. În garnitură se aflau circa 60 de călători.

Este pentru a doua oară în cursul zilei de luni când locomotiva unui tren de călători e afectată de un incendiu. Luni dimineaţă, un incident similar s-a produs la un tren care circula pe ruta Arad - Timişoara.

Potrivit ISU Cluj, incendiul s-a produs la locomotiva trenului accelerat Iaşi-Timişoara, chiar în Halta Valea Drăganului. „A luat foc în compartimentul motor al locomotivei Diesel", a transmis ISU Cluj, citat de news.ro.

Conform sursei citate, în tren se aflau aproximativ 60 de pasageri, fără a fi înregistrate solicitări de asistenţă medicală.

Incendiul a fost localizat, lucrându-se apoi pentru lichidarea acestuia. Ulterior, trenul a fost tras de o altă locomotivă în gara Ciucea.

Mai multe