Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia. 41 de persoane au fost evacuate
Un incendiu s-a produs marţi într-un salon situat la parterul unui pavilion al Spitalului de Psihiatrie din Gătaia, fiind activat Planul Roşu de intervenţie.
”Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum. Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În urma cercetărilor de la faţa locului, echipajele au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator”, transmite ISU Timiş, potrivit News.ro.
Lista neagră a tragediilor din spitale. 11 incendii în mai puțin de un an
La fața locului au intervenit 48 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal şi victime multiple, un spital mobil, 7 echipaje SMURD şi 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă. În acest moment, nu mai există pericole. Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii incendiului.