Incendiu la Spitalul din Palazu Mare. Trei bolnavi au fost răniți

9 septembrie 2014 7:58   Național
Ultima actualizare:

Panică, marți dimineață, la Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare, județul Constanța. Un incendiu a izbucnit într-un salon, iar trei bolnavi au suferit arsuri de gradele I și II, pe mâini, gât, față, dar și la nivelul căilor respiratorii.

La ora 5.15, un apel la 112 a anunțat că o saltea a luat foc într-unul din saloanele Clinicii de Neuropsihiatrie, în care erau cazați trei bolnavi, relatează ziuaconstanta.ro.

Până la sosirea pompierilor, flăcările s-au extins în tot salonul, cuprinzând mobilierul. Cei trei bolnavi au încercat să stingă incendiul și au suferit răni pe partea superioară a corpului. Ei au fost preluați de medicii de la SMURD și de la Salvare și i-au transportat la Urgențe.

Potrivit medicilor de aici, arsurile lor nu sunt grave, iar viața nu le este pusă în pericol.

Autoritățile au declanșat o anchetă pentru a vedea care este cauza izbucnirii focului.

Mai multe