Incendiu la staţia de metrou Piaţa Victoriei. Traficul a fost oprit

2 aprilie 2015 7:56
Ultima actualizare:
Traficul la metrou a fost întrerupt din cauza fumului gros

Un puternic incendiu a izbucnit joi dimineață, în stația de metrou Piața Victoriei, din București.

Traficul în subteranul capitalei a fost întrerupt joi, 2 aprilie, în jurul orei 06.50, după ce stația de metrou Piața Victoriei s-a umplut de fum. Oamenii din trenul care a sosit în acel moment în stație, dinspre Piața Romană, s-au panicat, crezând că incendiul se află în garnitura respectivă și au coborât în grabă, însă șoferul i-a anunțat că se pot urca liniștiți în metrou și își pot continua călătoria, deoarece focul a izbucnit în tunel.

Acela a fost ultimul tren care a sosit în stația Piața Victoriei, traficul fiind ulterior întrerupt și toți oamenii evacuați din subteran din cauza fumului gros, care s-a extins.

Deocamdată nu se ştie motivul incendiului, reprezentanții Metrorex neputând fi găsiți la biroul de presă atât de devreme.

Revenim cu detalii.

Mai multe