Incendiu la un hotel din Predeal. 120 de oameni au fost evacuaţi

27 mai 2016 11:22   Național
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, într-un vestiar de la demisolul Hotelului Rozmarin, din staţiunea braşoveană Predeal, anunță News.ro Toţi cei 120 de turişti aflaţi în unitate au fost evacuaţi, două persoane primind îngrijiri medicale.

Focul s-a aprins în camera în care se află centrala termică, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

Patru autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov au intervenit pentru stingerea incendiului, iar patru echipaje SMURD au ajuns la faţa locului pentru a acorda îngrijiri medicale în caz de nevoie.

Pompierii au izolat şi lichidat rapid incendiul, înainte ca flăcările să se extindă la resturantul sau la camerele hotelului.

În urma incendiului, două turiste, una de 68 de ani, din Germania, şi una de 70 de ani, din Franţa, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit medicilor, una dintre femei s-a intoxicat uşor cu fum, iar cea de-a doua a suferit un atac de panică, turistele neavând însă nevoie de spitalizare.

Mai multe