Incendiu la un spital de psihiatrie din Timiș. În pavilionul afectat erau internați pacienti COVID

5 ianuarie 2021 17:04   Național
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, 5 ianuarie 2021, la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, judeţul Timiş. Se pare că focul s-a declanșat la o saltea dintr-un salon, însă a fost observat la timp, neexistând victime, din fericire.

Focul a pornit la o saltea dintr-un salon al pavilionului în care sunt internaţi pacienţi cu COVID-19. Din fericire, incendiul a fost observat la timp și pacienții au reușit să iasă din spital, nerepetându-se tragedia din 14 noiembrie, de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, două persoane s-au autoevacuat din pavilionul suport-Covid al spitalului din Gătaia.

În pavilion erau șase pacienți, doi confirmați cu coronavirus și patru în triaj, care așteptau rezultatul testelor. Angajații spitalului au reușit să stingă flăcările, iar pompierii au mers la fața locului inclusiv cu echipajul CBRN, pentru decontaminarea zonei. Cauza incendiului va fi aflată abia după ancheta ISU Timiș.

Mai multe