Incendiu puternic într-un centru commercial din Suceava

15 decembrie 2014 11:06   Național
Ultima actualizare:

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineață, într-un complex comercial de la marginea municipiului Suceava, focul cuprinzând întreaga clădire. Focul a cuprins o suprafață de peste 5.000 de metri pătrați, iar pentru stingerea acestuia intervin toate echipajele de pompieri din zona Sucevei relatează corespondentul Mediafax

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, incendiul a izbucnit în jurul orei 8.00, la complexul comercial aflat în comuna Șcheia, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava dispre Gura Humorului.

Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 5.200 de metri pătrați, arzând întregul complex comercial, în care se află mai multe magazine.

La ora izbucnirii incendiului, în complex se aflau mai multe persoane, care au reușit să iasă din clădire imediat ce au simițit fum, fără ca cineva să fie rănit.

La fața locului au fost trimise și intervin toate echipaje de pompieri din Suceava, Gura Humorului și Fălticeni.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a spus că intervenția pompierilor este una dificilă și de durată, având în vedere faptul că toată clădirea este cuprinsă de flăcări.

În complexul comercial în care a izbucnit incendiul se află magazine care vând haine, încălțăminte, produse alimentare, obiecte de menaj.

Circulația pe DN 17, în zona complexului comercial, se desfășoară cu dificultate, din cauza intervenției pompierilor

Mai multe