Incendiul de la Brazi va mai fumega cel puțin o săptămână. Zona va fi inundată cu apă și spumă
Incendiul de la Brazi , unde se colectau deșeuri periculoase, va mai fumega pentru cel puțin o săptămână, au anunțat reprezentanții ISU Prahova, adaugând și că zona va fi inundată cu o cantitate impresionantă de apă și spumă: 300 tone.
„Incendiul de la Brazi va mai fumega o perioadă, posibil o săptămână și chiar mai mult. Nu mai sunt focare vizibile, exista încă posibilitatea să ardă mocnit la nivelul solului. Ca urmare, la nivelul unității s-a luat decizia de a realiza o inundare a locului cu 9 autospeciale de lucru cu apă și spumă care vor refula peste 300 de tone ( 300.000 l) de apă în doua ore”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
În urma incendiului a fost găsit, pe proprietate, un trup carbonizat.
Ce deșeuri arde firma Eco Burn
Compania se ocupă de colectarea, transportul și incinerarea deșeurilor medicale, a deșeurilor rezultate din activitatea stomatologică, care provin din saloanele de cosmetică și înfrumusețare, frizerii, saloane de tatuaj, cabinete veterinare, ferme agricole. Aici este vorba despre cadavre animale, deșeuri înțepătoare și infecțioase, chimicale periculoase și nepericuloase, materiale absorbante contaminate, dejecții animale, etc. În incinerator ajung alimente expirate, neconforme, legume, fructe, ulei alimentar uzat, deșeuri din grăsimi dar și produse cosmetice, de îngrijire personală sau detergenți. Eco Burn incinerează și deșeuri industriale care provin din industria de automotive, industria textilă, din service-uri auto, tipografii etc.