Incendiul de la Constanţa, premeditat? «În local nu era nimic inflamabil»
Ipotezele în cazul incendiului din Constanţa, în urma căruia trei tinere şi-au pierdut viaţa, au început să apară deja. Deşi s-a spus că totul a pornit de la un scurtcircuit sau o ţigară uitată de una dintre fetele care au murit, se pare că e foarte posibil ca cineva să fi premeditat totul.
Luis Lazarus a dezvăluit că nu avea ce să ia foc în acel local, aşa cum a constatat chiar el când a mers la Constanţa pentru a investiga.
"La bucatarie, totul era impecabil, in momentul in care a venit fumul, a putut fi evacuate tot parterul. Intre club si acest restaturant, erau trei toalete, care constituiau un traseu de comunicare, oricine putea sa vina in restaurant si sa arunce ceva aprins in restaurant. In local nu era nimic inflamabil. O anagajat nea spus ca o camera din afara, plus camera de sus au fost taiate", a declarat jurnalistul în cadrul emisiunii "La Măruţă".
Un egiptean cu care s-a asociat el. Cu un machedeon, cu care a avut local şi are mare scandal cu el George. A treia chestie, el a luat un spaţiu, lipit de localul unui turc, George i l-a suflat.
O altă dansatoare, care nu se afla sâmbătă seara în local, Pamela, a confirmat că incendiul nu avea cum să pornească de la fete: "Nu avea cum să vină sus de la fetele focul, ele nu fumau, eu eram singura care fuma, uneori chiar mă rugau să ies, că li se făcea rău.Din ce am vorbit cu George, el crede că e din cauza cuiva care a pus foc".
De altfel şi patronul, George Karam, a povestit că două camere de supraveghere nu funcţionau: "Am găsit cabluri de la sistemul de supraveghere tăiate. Sus şi la intrare, nu mai funcţionau".