Încep lucrările la piaţa cu parcare pe acoperiş

12 ianuarie 2012 12:39   Național
Ultima actualizare:

După trei luni de lucrări intense de dezafectare a pieţei Progresul, mâine va începe execuţia viitorului centru comercial Progresul, din sectorul 4. La ora 10.00, edilul Cristian Popescu-Piedone va da startul lucrărilor, care vor dura circa şase luni.

Noua construcţie va avea spaţii comerciale pe două niveluri. La parter va fi amenajat un spaţiu destinat comercializării legumelor şi fructelor. Potrivit autorităţilor, cele 500 de tarabe nu vor fi ocupate doar de producători, dar vor fi majoritari în noua piaţă. Tot la parter vor fi spaţii comerciale alimentare, o hală de carne, una de brânzeturi şi una de peşte, dar şi grupuri sanitare.

Etajul I va găzdui 100 de spaţii pentru vânzarea produselor nealimentare (îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic).Tot la etaj veţi putea petrece timpul liber, căci aici vor apărea restaurante de tip fast-food şi o cafenea.

Surpriza cea mare pentru cei care vin cu maşina la piaţă este că pe acoperiş va funcţiona o parcare cu 250 de locuri. Pe timp de zi aceasta va fi folosită de cei care vin la piaţă, iar pe timp de noapte - de cei care locuiesc în zona pieţei.

Toată investiţia se ridică la suma de 30,7 milioane de lei (TVA inclus), bani care provin dintr-un împrumut realizat de Primăria sectorului 4. Creditul va fi rambursat din încasările Direcţiei Pieţelor sector 4. La finalizarea lucrărilor, în iunie 2012, Progresul va deveni cea mai mare piaţă din sectorul 4, construită din temelii.

Mai multe