Începe ARTmania Festival
Cea de-a 13 ediţie ARTmania va avea loc în perioada 27-28 iulie şi îi aduce pe scena din Piaţa Mare a cetăţii medievale a Sibiului pe unii dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului.
Pe lângă Steven Wilson, Arcane Roots, Leprous, HAKEN, Rome, Zeal&Ardor și Distorted Harmony, deja anunțați pentru concertele serilor de 27 și 28 iulie, Mogwai întregește oferta festivalului din acest an. Organizatorii menţionează că, atunci când vorbim despre cel mai longeviv festival rock din România, ne gândim nu doar la muzică. De la ea a pornit totul, însă e doar o parte din experienţa pe care ARTmania o oferă publicului. Abonamentele au preţuri cuprinse între 150 şi 250 de lei.
Artişti de renume, pe scena Teatrului de Vară «Herăstrău»
După succesul premierei oficiale a spectacolului “HAI, HAI ROMÂNIA!”, în regia lui ALEXANDRU ARȘINEL, Stagiunea Estivală 2018 a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” continuă la Teatrul de Vară ”Herăstrău” până la sfârşitul lunii iulie. Sâmbătă, 28 iulie, de la ora 19.30, la Teatrul de Vară Herăstrău îi veţi putea vedea pe Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Valentina Fătu, Alexadru Lulescu, dar şi solişti de muzică uşoară, printre care Adrian Enache, Alin Gheorghişan, Bianca Sârbu şi mulţi alţi artişti. Preţul unui bilet este de 20 de lei. O zi mai târziu (duminică, 29 iulie) va fi pus în scenă spectacolul „Un cântec... o glumă”.
Gaşca Zurli face show la mare
Gaşca Zurli şi-a mutat reşedinţa la Teatrul de Vară Jupiter, unde vă aşteaptă cu spectacole în care a adunat cele mai frumoase cântece, cele mai haioase momente şi cele mai energice coregrafii. Spectacolele au loc în fiecare zi de luni, ora 20.00, începând de mâine şi până la 20 august. Cum au loc în aer liber, în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, spectacolele vor fi reprogramate pentru a doua zi sau o dată anunţată ulterior. Preţul unui bilet (adult sau copil peste 2 ani) este de 40 de lei.