Începe înscrierea în clasa "zero"
3,2 milioane de copii se întorc azi la şcoală. Începe semestrul al II-lea. Tot azi, părinţii copiilor de 6 ani află unde pot să îşi înscrie prichindeii în clasa ”zero” şi când va fi evaluat micuţul.
Elevii se întorc azi la şcoală, pentru semestrul II. Următoarea vacanţă, de primăvară, este programată în perioada 11 -19 aprilie. Tot azi, părinţii copiilor de şase ani încep să aibă emoţii. În fiecare şcoală trebuie să se afişeze numărul de locuri, de clase, precum şi ce străzi sunt arondate pentru clasa ”zero”. Fiecare copil are locul său în şcoala de lângă casă. Ministerul Educaţiei estimează că în clasa “zero” se vor înscrie circa 180.000 de copiii. Tot azi vor fi afişate programul de completare a cererilor de înscriere. De asemenea, va fi afişat programul de evaluare a copiilor şi vor fi anunţate şi criteriile de departajare în cazul în care sunt mai multe cereri decât locuri. De regulă, sunt favorizaţi copiii care au deja un frate elev în aceeaşi unitate.
Între 9 şi 20 februarie vor fi organizate în şcoli întâlniri cu părinţii, iar între 11-20 februarie, în fiecare şcoală va fi organizată ”Ziua porţilor deschise”, când părinţii şi viitorii elevi vor putea vedea clasele. Între 16 februarie şi 6 martie vor fi completate cererile-tip de înscriere, online sau la şcoală. Programul va fi de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00, iar sâmbăta între orele 8.00 şi 13.00. Între 10 februarie şi 5 martie, comisii specializate vor face evaluarea copiilor, care pot spune dacă cei mici sunt suficient de dezvoltaţi pentru a merge la şcoală. Rezultatele vor fi comunicate în aceeaşi zi.