Începe lupta pe averea iubitei miliardarului turc
Alia, fiica Larei Şaban, a devenit foarte importantă după moartea mamei sale. Elvie Ghilbidan, mama Larei, şi Eray Ekrem Arda, nepot al politicianului Huseyn Sipahi, despre care se ştie că a fost iubitul Larei, îşi dispută custodia micuţei.
Motivul: să pună mâna pe averea Larei.
Fetiţa Larei, în vârstă de 3 ani, ar moşteni o avere frumuşică.
Tânăra constănţeancă ucisă de fratele şi de prietenul ei din copilărie trăia pe picior mare.
Vila, evaluată la 60.000 de euro
Ea deţinea un Porsche Panamera, evaluat la 150.000 de euro, un apartament ultracentral în Constanţa şi o vilă în cartierul Coiciu.
În vreme ce vila este evaluată de agenţii imobiliari la 60.000 de euro, apartamentul central ar putea fi vândut cu 70.000 de euro.
Apartamentul valorează 70.000 de euro
Ea mai avea în seif 22.000 de dolari, dar şi multe bijuterii de valoare. Este posibil ca tânăra să mai aibă în Turcia şi alte bunuri de valoare.
Pe rolul Judecătoriei Constanţa au fost înregistrate la 1 iunie două dosare de acordare a custodiei copilului.
Lara avea un Porsche Panamera, de 150.000 de euro
În primul dosar, reclamant este Elvie Ghilbidan, iar în cel de-a doilea, reclamant este Eray Ekrem Arda, iar mama Larei este pârât.
Mama Larei Şaban a depus cerere pentru obţinerea custodiei micuţei Alia
Fetiţa Larei Şaban, Alia, este acum în grija bunicii. De curând, femeia a fost audiată de procurori.
Mama Larei nu l-a cunoscut niciodată pe Huseyn Sipahi, politicianul turc despre care se ştie că este tatăl nepoatei sale, ci au vorbit doar la telefon, spun anchetatorii.