Începe pârjolul! Oamenii de știință vorbesc despre «Apocalipsa Căldurii»

9 august 2016 20:33   Național
Ultima actualizare:

„Lumea pierde teren în faţa încălzirii”, avertizează oamenii de ştiinţă. Limita de încălzire de 1,5 grade Celsius, specifică perioadei de dinaintea industrializării, a fost depăşită de mult. Dacă nu reducem la zero nivelul emisiilor de carbon, viitorul omenirii e în pericol.

În decembrie 2015, în cadrul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice de la Paris s-a ajuns la un acord global prin care cele 150 de ţări participante se angajau să reducă numărul emisiilor de carbon şi să menţină nivelul de încălzire mult sub 2 grade Celsius. Convenţia a fost organizată după ce oamenii de ştiinţă au avertizat în 2015 că planeta s-a încălzit cu 1,38 de grade faţă de anul de referinţă 1850 (înaintea industrializării). Profesorul britanic Ed Hawkins, de la Universitatea Reading, a observat că în fiecare lună din 2016 s-au înregistrat temperaturi cu un grad mai mari decât cele din lunile anului anterior. Cauzele încălzirii accentuate sunt: poluarea, defrişările pronunţate, distrugerea planctonului şi folosirea excesivă a combustibililor fosili. „Trebuie să găsim o soluţie prin care să eliminăm treptat combustibilii fosili. Nivelul de absorbţie planetară a dioxidului de carbon este cu mult depăşit. Dacă se menţine această tendinţă, anul 2050 va fi insuportabil”, a declarat Ben Sanderson, de la Universitatea din Colorado, SUA. Acesta lucrează la un proiect prin care să extragă dioxidul de carbon din atmosferă, să îl lichefieze şi să îl stocheze în subteran. În luna iulie, în Kuwait s-au înregistrat 54 de grade Celsius, una dintre cele mai mari temperaturi din istorie. Iar la anul cercetătorii se aşteaptă la temperaturi şi mai mari.

Am epuizat resursele planetare pe anul ăsta

Judecând după 2016, omenirea ar avea nevoie de 1,6 planete ca Pământul pentru a-şi putea satisface nevoile de consum. Şi asta pentru că, în doar opt luni, cei peste 7 miliarde de pământeni au epuizat resursele naturale. Pădurile şi oceanele nu mai fac faţă nivelului de carbon din atmosferă. S-a epuizat necesarul anual de copaci, peşte şi producţie agricolă. Gazele cu efect de seră au depăşit nivelul de absorbţie al planetei. Resursele naturale ale Terrei care se pot regenera într-un an au fost de mult depăşite, iar nivelul de carne de vită, porc sau pui a atins deja cotele de alarmă.

Recordul din România: 44,3 grade

În România, recordul de temperatură a fost înregistrat în 24 iulie 2007. ”S-au înregistrat 44,3 grade la Calafat și 41,2 la București – Filaret. Atunci au fost 55 de zile consecutive de caniculă, cu temperaturi frecvente de 37 -38 de grade și a fost emis primul cod roșu de caniculă. În 2016, a fost emis doar un cod portocaliu de caniculă în sud, pentru că erau trei zile consecutive cu temperaturi mai mari de 35 de grade. În această vară, maxima a fost de 38 de grade”, ne-a explicat Oana Păduraru, meteorolog ANM. (Marina Dohi)

Mai multe