"Încerca să mă dezbrace şi a scăpat volanul"

11 iunie 2015 21:59   Național
Ultima actualizare:

După accidentul cumplit petrecut luni seară, lângă Râmnicu Vâlcea, când trei oameni au murit fiindcă şoferul unei cisterne era ocupat cu o prostituată culeasă de pe marginea drumului, femeia de moravuri uşoare s-a făcut nevăzută. Poliţiştii vâlceni au găsit-o însă la două zile de la tragicul eveniment rutier şi au obţinut mărturia ei.

Cu câteva minute înainte de accidentul rutier de pe Drumul Naţional 7, camerele sistemului video amplasat în Râmnicu Vâlcea au surprins imagini cu prostituata aflată în cabina vehiculului. Ocupat să se distreze cu femeia pe care o luase de pe marginea drumului, Ion Puciu (43 de ani) a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a izbit o Skoda, a trecut peste un Audi, a lovit un Volvo şi s-a oprit într-un TIR. Bilanţul accidentului e îngrozitor: trei morţi şi patru persoane rănite.

La îndemnul şoferului, prostituata a dispărut, dar a fost găsită de poliţiştii vâlceni după două zile de căutări. Potrivit unor surse din rândul poliţiştilor, prostituata ar fi dezvăluit că şoferul nu era atent la drum înainte de accident: “Încerca să mă dezbrace şi a scăpat volanul”.

Aflat la spital, unde a fost operat luni noapte, şoferul cisternei a susţinut că era singur în cabină. El a explicat că a intrat pe contrasens din cauza unei defecţiuni a vehiculului, ipoteză infirmată de expertiza tehnică.

Mai multe