Închisă în casă de nepoţi, salvată de pompieri
Un incident amuzant a avut loc luni după-amiază la Cluj-Napoca: o femeie de 52 de ani a fost încuiată 17 ore de nepoţii ei din Cluj.
Femeia a fost uitată complet de nepoţii la care venise în vizită. Problema este şi că nu avea chei să iasă din apartament. Şi-a sunat în draci nepoţii, dar aceştia nu i-au răspuns. Atunci a intrat în panică şi a apelat pompierii. Aceştia au intervenit şi au scos-o pe unul dintre geamurile apartamentului din cartierul clujean Gheorgheni. Ea fusese plecată în Italia, la muncă, şi venise să-şi revadă nepoţii.
După ce pompierii au adus-o cu picioarele pe pământ, femeia a cerut o ţigară. „Am fost solicitaţi să intervenim într-un bloc de lângă Piaţa Hermes la o deblocare de uşă. Am găsit o femeie într-un apartament cu uşa blocată, închisă în casă de un nepot. Ne-a solicitat să o scoatem din casă. Colegii mei au scos-o pe geam, de la etajul IV. Femeia nu s-a plâns de nici o durere, nu avea probleme medicale, totul a decurs normal. După ce s-a văzut ieşită din apartament, ne-a cerut o ţigară. Am lăsat-o lângă bloc, afară, ne-a declarat că îşi rezolvă ea problemele cu nepotul", a declarat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al pompierilor clujeni.